Citind surse apropiate negocierilor dintre PDL si PNL (fetele care au adus cafelele?) Antena 3 relateaza: “În schimbul păstrării scaunului de premier, liderul PNL s-a angajat ca liberalii să susţină necondiţionat anul viitor candidatura lui Băsescu pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni.” Doar ca pastrarea postului de premier este o conditie a PNL. De unde deducem ca presedintele ar putea fi sustinut neconditionat in alegeri, dar cu o conditie! Ori ‘pastrarea scaunului de premier’ trebuie luata in sens propriu, adica PNL doreste ca dl Tariceanu sa-si ia acasa scaunul de la biroul sau din sediul guvernului? Cam greu, e pe inventar, dar se poate aranja o casare!
DL TARICEANU NEGOCIAZA NIVELUL DE TRAI AL ROMANILOR.
Acum nu multe decenii, un presedinte al SUA spunea ca nivelul de trai al poporului american nu este negociabil. Enuntul simplu al unui principiu fundamental. Si o parte din politica Statelor Unite poate fi explicata prin acest principiu.
In schimb, dl Tariceanu negociaza nivelul de trai al poporului roman. Sustinator al tezei economiei care duduie, el nu a fost in stare sa conceapa, in patru ani de pretinsa crestere economica, nici un program de majorare a salariilor si pensiilor: unul onest, planificat, in acord cu sporul economic invocat de premier in discursurile sale. Au venit, in consecinta, reactii parlamentare care s-au constituit in presiuni asupra guvernului: legile pensiilor, legea cresterii salariilor profesorilor; legi initiate si emise din parlament, mai prost socotite economic – avind deci efecte perturbative – mai putin cizelate, poate cu nuante electoraliste, dar asta este, daca guvernul nu a facut nimic in domeniu, atunci trebuia cineva sa faca, ceva, cindva, cumva. Daca prima lege privind cresterea pensiilor a primit pina la urma ralierea guvernamentala, in urma presiunilor politice si cu speranta cistigului electoral, cu legea cresterii salariilor profesorilor guvernul procedeaza smechereste, ca pe vremea cind tribunalele decideau in procesele de privatizare pe baza unor probe xerografiate, ca sa fie mascate contrafacerile: nu ne place legea? O anulam. Asa ca in loc sa vedem si auzim cum guvernul se pregateste sa aplice aceasta lege, vedem si auzim cum ba doreste sa o anuleze printr-o ordonanta de urgenta, creind un conflict constitutional intre doua dintre puterile statului si incercind sa inverseze raportul constitutional dintre legislativ si executiv, ori cum ba doreste aminarea aplicarii legii pentru luna aprilie cind, ca si in cazul celei de-a treia etape a majorarii pensiilor, va fi un alt guvern. Incepe sa fie scandalos acest obicei taricenist de a plasa lucrurile mai greu de facut pe spinarea viitorimii guvernamentale. In paralel, guvernul ne sperie ba cu inflatia, ba cu criza, ba cu lipsa banilor, ba cu presiuni sociale, ba cu cine mai stie ce, dl Tariceanu aparind de la o vreme ca o adevarata Cassandra masculina. De fapt, este atitudinea unui guvern lenes, care a cam stat degeaba, complacindu-se intr-o conjunctura economica favorabila pe plan modial care a fost pina la aparitia crizei. De fapt, ce ar fi trebuit sa faca un guvern harnic si responsabil?
- sa initieze el insusi un program etapizat de crestere a salarizarii pentru salariatii statului, de indata ce a a sesizat cresterea veniturilor statului
- sa initieze el insusi programul de crestere a pensiilor;
- sa ia masurile necesare astfel incit intrarea in etapele de majorare a salariilor si pensiilor sa fie corelata cu dezvoltarea nationala, astfel incit efectul inflationist al banilor suplimentari sa fie minim ori chiar zero.
Vedem ca toate cele de mai sus ar fi pretins guvernului un singur lucru: sa munceasca pentru cetatenii romani si nu pentru propriile buzunare. Ceea ce nu s-a intimplat. Iar astazi, cind legile respective au fost initiate – rusinos pentru guvern – si elaborate de parlament, guvernul, in loc sa treaca la munca pentru implementarea lor cit mai buna, le combate. Si le combate din cea mai detestabila ratiune, aceea de a specula electoral stirnirea unor categorii sociale impotriva altora. Promite dl Tariceanu si un program de crestere a salarizarii. Evident, tot pentru urmatorul guvern.
Ca tot am amintit de americani, sa inchei cu o gluma a presedintelui Reagan: “Guvernul nu rezolva problemele. El le subventioneaza.” Exact asta face guvernul Tariceanu, o gluma de guvern, care lupta acum sa-si converteasca electoral propria lene si incompetenta.
