MIZIL 8.

Ceptura

Zona Viticola Ceptura (si Gura Vadului) pare a avea mai putine probleme economice, societatile comerciale din viticultura din zona fiind in progres de vinzari si financiar. La prima vedere parlamentarul zonei nu ar avea prea multe de promis si de facut aici. Totusi, in opinia mea el ar putea face doua lucruri. Primul, cu titlu oarecum preventiv in acest moment, un ajutor in extinderea pietelor de desfacere a vinurilor din colegiu, fiind de asteptat ca, pe fond de criza, consumul de vin sa scada oarecum, desi o parte dintre cei loviti de criza isi vor gasi refugiul in bautura. Al doilea, o initiativa legislativa de imbunatatire a legii viei si vinului, pentru a sustine mai bine vinul curat care se produce in zona; in acest moment, profitindu-se de unele portite ale prezentei legi, ca si de sanctiunile care nu sunt suficient de descurajatoare, vinul curat se vinde practic la gramada cu vinul falsificat (prin aditionarea de coloranti, arome, alte chimicale), iar vinurile falsificate se vind si de catre branduri celebre, consumatorul nefiind explicit avertizat asupra tipului de vin care i se ofera, din punct de vedere al prezentei unor componente care, potrivit legii, conduc la falsificarea vinurilor. Firma cea mai recent depistata oficial cu astfel de practici este Vincon Vrancea. Iar sanctiunile trebuie sa devina cu adevarat descurajante. Si in general cred ca parlamentarul zonei trebuie sa-si asume sustinerea consumului de vin curat – actiune de sustinere care ar putea fi una placuta dealtfel – deoarece raportul de consum intre bere si vin in tara noastra este cam 8/3, iar raportul de consum de vin pe locuitor intre Franta si Romania este cam 5,5/3. Este pacat sa producem vinuri bune si fie sa nu le consumam, fie sa consumam chimicale daunatoare organismului. Merita ca aici sa ne luam nitel dupa francezi, ei au stiut intotdeauna cum e mai bine cind a fost vorba de baut si de mincat.

O alta preocupare ar putea fi identificarea unor noi suprafete bune pentru viticultura si extinderea cultivarii vitei de vie, mai ales pentru producerea vinurilor simple si curate, de masa – fiind de asteptat ca o dezvoltare a zonei sa conduca si la cresterea acestui tip de consum. La fel, pentru strugurii destinati consumului in stare proaspata.

Un tip foarte interesant de activitate viticola care a inceput sa fie practicata in strainatate este urmatoarea: se ofera clientilor individuali posibilitatea de a ‘inchiria’ o suprafata de vie; am pus cuvintul in ghilimele deoarece lucrurile se desfasoara in felul urmator: clientul isi alege suprafata, plateste costul lucrarilor care se efectueaza – daca doreste poate participa si el la lucrari de-a lungul anului, ca si la recoltare – si vine toamna si isi supravegheaza procesul de vinificatie a strugurilor recoltati si isi ia acasa ‘vinul lui’ , avind avantajul ca obtine un vin bun la un cost situat intre costul de productie si pretul de magazin. O idee interesanta ca formula particulara de turism viticol – deoarece supravegherea unor lucrari presupune si a locui citeva zile pe an in zona viticola, cit si ca o formula de stringere a relatiilor interumane, nefiind vorba de o simpla achizitie de vin. O formula mai complexa si poate mai interesanta pentu cei care prefera sa cumpere struguri din piata spre a-si face vinul singuri, pentru a avea garantia unui vin curat.

Si pentru ca tot vorbim de o zona cu paduri, poate ar fi interesant un experiment care sa se refere la posibilitatea de a incerca daca in zona se pot dezvolta trufele. Merita incercat, produsele din trufe sunt vindute la preturi mari.

Pare ca in colegiul electoral nu exista nici o manastire ortodoxa, iar atunci ar trebui ridicata una. Ma gindesc la o manastire ortodoxa mai aparte, moderna, un puternic centru muzical ortodox care sa studieze si sa valorifice muzica ortodoxa veche si sa propage muzica ortodoxa contemporana, un centru de pictura si sculptura, un mic sanatoriu si un mic spital, 4-5 chilii in care laici sa poata petrece citeva zile spre linistire sufleteasca, poate si un mic centru viticol – se ne amintim de Dom Perignon dar nu numai, ci si de benedictina – cu o biserica astfel conceputa incit in ea sa se poata desfasura si o serie de manifestari culturale de tinuta. Putem lua aici ca reper partial, din lumea catolica, abatia din Solesmes care este cel mai puternic centru de studiu si propagare a muzicii gregoriene, cu discografie inca din 1930 si in general un puternic centru cultural.

Visitation - pictura a Fr. Michael Bozell, abatia Solesmes

Le champ abandonne - pictura a Fr. Michael Bozell, abatia Solesmes

MIZIL 7.

Zona comunei Jugureni

La mai putin de 14Km linie dreapta de Mizil, la aproximativ 30Km in linie dreapta de Buzau si de Ploiesti, la mai putin de 80Km in linie dreapta de Bucuresti si practic aproape de poala muntilor, comuna Jugureni pare sa fie situata intr-o zona foarte frumoasa, impadurita.

Merita de aceea efortul de a fi atrasi acolo bucuresteni, ploiesteni si buzoieni cu o oarecare dare de mina, din clasa mijlocie, care sa-si construiasca acolo case, fie case de vacanta fie case pentru batrinete, deoarece marile orase ale Romaniei nu mai sunt orase de locuit la batrinete, decit pentru cei care incearca placeri de tip masochist atunci cind sunt dati afara din troleibuze – in drum spre piata – in ghionturi, injuraturi si risete. Acest efort, poate prea mare pentru primarul locului, poate fi macar initiat de parlamentarul zonei. Pot apare astfel in zona oameni mai putin saraci, care si-ar putea plati taxele si impozitele locale, ceea ce ar ajuta finantele locale, care ar dori - iar unii dintre ei chiar ar putea influenta - o anumita modernitate si un anumit confort. O parte dintre ei, pentru a continua sa fie activi, dupa ce si-ar lasa locurile de munca ori afacerile copiilor lor, ar putea chiar sa dezvolte mici afaceri care ar aduce comunei mai multa prosperitate.

Expozitiile agrozootehnice ar putea juca si ele un rol in stimularea dezvoltarii zonei in special prin stimularea harniciei si muncii locuitorilor. S-ar putea incepe cu trei-patru expozitii, una de agricultura, una pentru zootehnie, una special pentru viticultura si o expozitie de vinuri si bauturi, anuale. Si sa nu uit: neaparat o expozitie culinara rurala, menita sa readuca in actualitate, feluri de mincare inca nedescoperite ori uitate, care sa poata inlocui, la nevoie, banalale mincaruri de acum din restaurante. Aceste expozitii , in opinia mea, trebuie sa premieze realizarile deosebite: nu cu premii multe, poate un singur premiu pentru fiecare expozitie, la inceput, dar consistente. Daca premiezi un agricultor, da-i premiu un tractor nou sau un alt utilaj agricol valoros, o bursa de studii pentru intreaga facultate pentru unul dintre copiii lui, in orice caz ceva care sa-i poata schimba ori imbunatati vizibil munca sau traiul. Si neaparat un interviu cu premiatul intr-un cotidian central, pe spatiu achizitionat si facind si el parte din premiu. Interviul – cu poza – nu va fi citit mai de nimeni, printre funduri goale, silicoane si porcaieli politice, dar va insemna foarte mult pentru fermierul ori gospodarul respectiv, care cu siguranta ca va pastra toata viata lui taietura din ziar la palarie, ca sa o arate tuturor celor pe care ii intilneste pe drum.

Daca primaria din Mizil isi propune intemeierea si deschiderea unui centru de afaceri, atunci opinia mea este aceea ca pe linga acest centru ar fi bine sa functioneze un grup de lucru care sa creeze acele mici legende, gaselnite, lucruri inedite si cirlige – unele umoristice – care sa ramina in amintirea calatorilor care se opresc in zona pentru a minca ori a dormi, ori pentru afaceri, deoarece turistii nu prea au ce vedea acum in zona Mizilului. Nu trebuie sa exemplific prea mult aici, dar cei care au calatorit in strainatate poate au dat de legenda unui ceas din Praga de care se zice ca e nemaipomenit, dar care de fapt nu functioneaza ceea ce nu-l impiedica sa atraga zilnic 200-300 de persoane in piata din fata lui, de restaurantul medieval din Munchen, unde absolut totul se deruleaza dupa retetele culinare, vesela, obiceiuri si program artistic medievale, de restaurantul cu mincaruri -surpriza din aceeasi Cehie, unde un cunoscut al meu din Polonia, crezind ca va comanda o friptura normala, s-a trezit cu vreo 5Kg de berbec fript, de trucul servirii coniacului din pocale atit de mari de ai nevoie de o cinzeaca doar ca sa le ungi in scopul flambarii, dar nu ma refer doar la chestiunile de tip restaurant. Toate acestea deoarece calatorii retin lucrurile inedite pe care le intilnesc, mai ales pe cele cu o doza de umor favorabil lor, povestesc despre ele si conving si pe altii sa se opreasca pentru a repeta experienta. Daca as putea, nu as avea nici o jena in a nascoci o poveste cum ca in situl arheologic de la Vadul Sapat a fost decoperit un soldat roman in viata, intrat in stare cataleptica in anul 103, in timpul primului razboi dacic, deoarece, fiind la WC, s-a speriat groaznic de un grup de daci care au navalit peste el. Intrat in catalepsie si protejat de lemnele budei, soldatul roman a fost scos din aceasta stare dupa 1905 ani datorita unui excavator care sapa in zona. Desigur, soldatul roman viu si in vechea sa uniforma (il putem face centurion, pentru atractivitate), aflat intr-o incinta de sticla speciala si cu o compozitie aparte a aerului, ca sa nu se descompuna, poate face vizitatorilor semne cu mina contra a 100 usd, poate recita din Ovidiu – desigur ca in latina – pentru alti 100 usd, iar pentru inca 50 usd poate arata si ceea ce putea sa arate Spinul intr-un banc cu Harap Alb. Ori poate fi prezentata, dupa modelul pacalelii pragheze, incinta goala, spunind vizitatorilor ca domnul centurion  tocmai a plecat la Roma, unde se lupta cu prefectul italian corupt ca sa i se retrocedeze niste paminturi pe care le avea in antichitate acolo. Chiar daca eu am dat un exemplu din lumea absurdului – dar nimic nu este absurd in Romania, in Romania absurdul face parte integranta din viata de zi cu zi – altii fac lucruri de astea pentru turisti si bani. Noi, de ce nu?