Legea nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii suscita, de cateva zile, dispute aprinse, alimentate de unele acuzatii cu caracter politic.
Iata continutul primului alineat al acestui act normativ atat de controversat:
Art. 1. - (1) Prezenta lege stabileste obligatia furnizorilor de servicii si retele publice de comunicatii electronice de a retine anumite date generate sau prelucrate in cadrul activitatii lor de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, pentru punerea acestora la dispozitia autoritatilor competente in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave.
Nu e nevoie sa fii jurist de meserie pentru a-ti pune, din capul locului, cateva intrebari firesti. Mai intai, ce garantie avem ca o formulare atat de ambigua precum aceasta – “in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, de descoperire si de urmarire a infractiunilor grave” – nu va fi folosita drept paravan pentru abuzuri?
In aceste conditii, cum se impaca prevederile acestui act normativ cu aceste doua articole din Constitutie – legea fundamentala a tarii?
Art. 26. Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.
Art. 28. Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.
Legea 298/2008 a fost votata, in noiembrie 2008, in unanimitate, exceptie facand o abtinere, de catre Camera Deputatilor, forul decizional, dupa ce anterior primise un aviz favorabil din partea Comisiei pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala, respectiv un aviz negativ din partea Comisiei pentru Drepturile Omului, aceasta comisie avand insa numai rol consultativ in acest caz. Legea, promulgata de seful statului, a aparut in Monitorul Oficial din 21 noiembrie 2008, urmand sa intre in vigoare la 60 de zile dupa publicare.
In finalul textului legii se precizeaza: “Prezenta lege transpune Directiva 2006/24/CE privind retinerea datelor generate sau prelucrate de catre furnizorii de retele si servicii de comunicatii electronice destinate publicului si de modificare a Directivei 2002/58/CE, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L105 din 13 aprilie 2006″. Termenul limita pentru aplicarea directivei in toate tarile Uniunii Europene este 15 martie 2009.
Sintetic spus, directiva respectiva este expresia europeana a obsesiei antiteroriste de dupa atentatele din 11 septembrie 2001, aceasta obsesie traducandu-se in SUA prin “Patriotic Act”, adoptat in octombrie 2001, prin care institutiile abilitate primeau, printre altele, drept de supraveghere fara restrictii a comunicatiilor telefonice si prin e-mail ale cetatenilor, pentru a preveni amenintarile teroriste.
Directiva 2006/24/CE a fost atacata de Irlanda la Curtea Europeana de Justitie, iar in tari precum Germania si Bulgaria legile care o transpuneau in plan national au fost contestate la Curtea Constitutionala. Decizia Curtii Europene de Justitie de la Luxemburg, asteptata pentru 10 februarie, va clarifica disputa, iar daca va fi admisa contestatia Irlandei (care vizeaza nu incalcarea drepturilor omului, ci fundamentarea gresita a actului), vor fi abrogate legile care transpun continutul Directivei in plan national, adoptate in majoritatea statelor UE.
Pana atunci, consider imbucuratoare reactia societatii civile si a presei romanesti, declansandu-se astfel, chiar si cu intarziere, o dezbatere necesara pe aceasta tema, intrucat in acest moment lipsesc mecanismele de control care sa preintampine eventualele abuzuri. Aceasta dezbatere nu se cuvine insa a fi folosita in scop politic, ci trebuie consacrata mijloacelor de garantare a sigurantei vietii private, asa cum prevede si Constitutia Romaniei. Transformand acest subiect in prilej de dezvaluiri neprobate si de dispute politice riscam sa aruncam in derizoriu o tema esentiala.
Este evident ca sporirea posibilitatilor oferite de comunicatiile electronice pe de o parte permite diversificarea activitatii infractionale, iar de cealalta parte contribuie la perfectionarea actiunilor de combatere a sferei infractionale. E firesc, in aceste conditii, sa existe o colaborare institutionalizata intre furnizorii de servicii de comunicatii si autoritatile specializate ale statului. Cu o singura conditie: sa functioneze mecanismul necesar si eficient de control pentru a nu exista riscul unor abuzuri impotriva dreptului la intimitate al cetatenilor.





