Un domn politician de stinga, pe care il simpatizez, scrie astazi pe blogul sau:“Marele neajuns al nostru – al Romaniei – este ca perspectiva recesiunii vine intr-o perioada in care suntem mult prea expusi populismului ieftin.” De aici ar rezulta ca, daca populismul ieftin este un mare neajuns, atunci populismul scump ar fi, dimpotriva, o binefacere si un avantaj, mai ales in perspectiva recesiunii. Numai ca populismul scump nu ni-l permitem toti.
DL ADRIAN NASTASE SCOS DIN SONDAJE.
Campania electorala a debutat de doua ore si jumatate, cu doua sondaje publicate azi de EVZ si de Antena 3. Un sondaj al CURS si un sondaj al CCSB. Lasind de-o parte vesnicele mistere ale sondajelor – mai ales ale celui al CCSB, unde PSD+PC are exact cit in alegerile trecute, suspecta potriveala, iar procentele primelor patru partide, PSD, PDL, PNL si UDMR, totalizeaza exact 100%, nemailasind nici macar un votulet de prasila nici pentru PRM, nici pentru PNG, probabil ca nici macar dl Becali nu-si va vota partidul, nici pentru alte 29 de partide si formatiuni, care desigur ca nu vor fi votate de nici unul dintre membrii lor – remarc un lucru absolut surprinzator: dl Adrian Nastase, care isi declarase intentia si disponibilitatea pentru a candida la presedintie, nu mai apare in sondaje deloc, nici macar la moleculele ingramadite in clasicul “si altii 1%”. Pentru CURS increderea, iar pentru CCSB intentia de vot, nu mai exista in cazul dlui Nastase: ele nu erau foarte mari in trecutele sondaje, dar existau la un nivel care nu putea aluneca atit de rapid in zero. Semnificatia acestui punct din sondajul CCSB, declarat ca facut din proprie initiativa – dar cam miroase a initiativa sponsorizata de PSD – este aceea ca in acest moment dl Nastase este – din punctul de vedere al PSD – complet scos din joc pentru prezidentiale: ori dl Oprescu ( din nou ca independent, dirijindu-si campania probabil tot din bodega ) ori dl Geoana, ambii implinind visul de veacuri al dlui Hrebenciuc ca PSD sa dea tarii un candidat de ‘o alta factura’. Si un semn pentru dl Nastase de a se multumi cu ceea ce poate obtine din punct de vedere pesedistic, deputatia de Mizil si Dacia Logan de serviciu aferenta. Cum a scris un scriitor italian, un semn este ceva care se deosebeste de altceva. Ce se deosebeste de ce – si cine de cine?
O INTERVENTIE TELEFONICA A DLUI BOC.
Interventia de ieri a dlui Boc arata ne-a permis sa aflam citeva lucruri importante. 1. PSD nu mai este interesat sa faca parte dintr-un guvern de alegeri, asa cum era interesat pina in acest an. Punem intrebarea de ce si dam peste afirmatia presedintelui care conditioneaza desemnarea unui viitor premier din PDL. 2. Deocamdata PDL nu a gasit un raspuns grozav la publicata strategie Dan Andronic privind un joc de doi PSD-PNL, totusi interventia dlui Boc a fost o dorinta de a juca si el partida. Problema salariilor este una, electoral vorbind, dihotomica (tertul de opinie fiind exclus de la vot): PNL ii vrea pe cei impotriva majorarii, PSD pe cei pentru majorare, incercind sa nu lase nimic pentru PDL (ori lasind pentru PDL pe cei indiferenti, exclusi din problema). Tema salariilor este deci folosita ca o tema electorala nationala, menita sa faca o parte din electorat sa aiba un vot de tip nenominal (in sensul ca electorul X, care in teritoriu nu a fost convins personal de candidatul partidului Y, sa voteze totusi candidatul acestui partid ca un vot dat nu candidatului ci partidului Y, datorita comuniunii de opinii in problema majorarii salariilor). Opozitia PNL are si rolul de a mentine tema in actualitate, pe fondul pe care presedintele o eliberase prin promulgare. Altfel, tehnic vorbind, solutia propusa de dl Boc (motiunea) difera de cea propusa de PSD prin trei detalii, dar foarte importante: a. scoate salariile din tematica; b. include PDL in rezolvarea ei; c; implica un guvern de alegeri PDL-PSD (fiindca guvernul poate fi format in 10 zile si chiar mai putin daca partidele se inteleg). Concluziile sunt ca aceasta problema a salariilor nu va fi rezolvata in campanie, constituind tema nationala a acestei campanii ( daca PDL nu reuseste sa introduca alta) ori va fi rezolvata spre sfirsitul campaniei in urma unui joc PNL-PSD, PDL fiind exclus si ca , PSD nedorind sa intre in guvern de alegeri isi mentine inca, in ciuda aparentelor, o intelegere oculta cu PNL. Sa ne asteptam deci ca problema salariilor sa fie frecata atit timp cit va fi necesar (un detaliu: de aceea motiunea de cenzura a fost programata spre dezbatere atit de tirziu). PDL are deci nevoie, in opinia mea, sa gaseasca un raspuns bun acestui joc sau sa propuna o alta tema de interes.
DL TARICEANU NEGOCIAZA NIVELUL DE TRAI AL ROMANILOR.
Acum nu multe decenii, un presedinte al SUA spunea ca nivelul de trai al poporului american nu este negociabil. Enuntul simplu al unui principiu fundamental. Si o parte din politica Statelor Unite poate fi explicata prin acest principiu.
In schimb, dl Tariceanu negociaza nivelul de trai al poporului roman. Sustinator al tezei economiei care duduie, el nu a fost in stare sa conceapa, in patru ani de pretinsa crestere economica, nici un program de majorare a salariilor si pensiilor: unul onest, planificat, in acord cu sporul economic invocat de premier in discursurile sale. Au venit, in consecinta, reactii parlamentare care s-au constituit in presiuni asupra guvernului: legile pensiilor, legea cresterii salariilor profesorilor; legi initiate si emise din parlament, mai prost socotite economic – avind deci efecte perturbative – mai putin cizelate, poate cu nuante electoraliste, dar asta este, daca guvernul nu a facut nimic in domeniu, atunci trebuia cineva sa faca, ceva, cindva, cumva. Daca prima lege privind cresterea pensiilor a primit pina la urma ralierea guvernamentala, in urma presiunilor politice si cu speranta cistigului electoral, cu legea cresterii salariilor profesorilor guvernul procedeaza smechereste, ca pe vremea cind tribunalele decideau in procesele de privatizare pe baza unor probe xerografiate, ca sa fie mascate contrafacerile: nu ne place legea? O anulam. Asa ca in loc sa vedem si auzim cum guvernul se pregateste sa aplice aceasta lege, vedem si auzim cum ba doreste sa o anuleze printr-o ordonanta de urgenta, creind un conflict constitutional intre doua dintre puterile statului si incercind sa inverseze raportul constitutional dintre legislativ si executiv, ori cum ba doreste aminarea aplicarii legii pentru luna aprilie cind, ca si in cazul celei de-a treia etape a majorarii pensiilor, va fi un alt guvern. Incepe sa fie scandalos acest obicei taricenist de a plasa lucrurile mai greu de facut pe spinarea viitorimii guvernamentale. In paralel, guvernul ne sperie ba cu inflatia, ba cu criza, ba cu lipsa banilor, ba cu presiuni sociale, ba cu cine mai stie ce, dl Tariceanu aparind de la o vreme ca o adevarata Cassandra masculina. De fapt, este atitudinea unui guvern lenes, care a cam stat degeaba, complacindu-se intr-o conjunctura economica favorabila pe plan modial care a fost pina la aparitia crizei. De fapt, ce ar fi trebuit sa faca un guvern harnic si responsabil?
- sa initieze el insusi un program etapizat de crestere a salarizarii pentru salariatii statului, de indata ce a a sesizat cresterea veniturilor statului
- sa initieze el insusi programul de crestere a pensiilor;
- sa ia masurile necesare astfel incit intrarea in etapele de majorare a salariilor si pensiilor sa fie corelata cu dezvoltarea nationala, astfel incit efectul inflationist al banilor suplimentari sa fie minim ori chiar zero.
Vedem ca toate cele de mai sus ar fi pretins guvernului un singur lucru: sa munceasca pentru cetatenii romani si nu pentru propriile buzunare. Ceea ce nu s-a intimplat. Iar astazi, cind legile respective au fost initiate – rusinos pentru guvern – si elaborate de parlament, guvernul, in loc sa treaca la munca pentru implementarea lor cit mai buna, le combate. Si le combate din cea mai detestabila ratiune, aceea de a specula electoral stirnirea unor categorii sociale impotriva altora. Promite dl Tariceanu si un program de crestere a salarizarii. Evident, tot pentru urmatorul guvern.
Ca tot am amintit de americani, sa inchei cu o gluma a presedintelui Reagan: “Guvernul nu rezolva problemele. El le subventioneaza.” Exact asta face guvernul Tariceanu, o gluma de guvern, care lupta acum sa-si converteasca electoral propria lene si incompetenta.
UN ARTICOL DIN JURNALUL DE CHISINAU.
Bogat şi sărac: Încă o dată despre un posibil schimb Crimeea contra Transnistria
autor: Petru Bogatu
Într-un articol anterior, publicat în luna septembrie, arătam că Occidentul, pentru a evita o escaladare a confruntărilor cu Rusia, ar putea accepta un aranjament Transnistria contra Sevastopol sau poate chiar Crimeea. În replică, mi s-a reproşat şi telefonic, şi pe forum că tranzacţia e prea neverosimilă ca să fie luată în serios. Iată că evoluţiile din ultimul timp par să-mi dea dreptate.Scriam acum o lună că un barter Transnistria contra Sevastopol i-ar conveni deopotrivă şi Moscovei, şi Occidentului. Pentru ruşi retragerea din Sevastopol ar însemna mai mult decât spulberarea unui simbol naţional. Ei ar pierde un port strategic la Marea Neagră. De aceea, în cazul în care interesele lor nu vor fu luate în seamă, situaţia nu-i exclus să ia o turnură extrem de primejdioasă. S-ar putea ca invazia în Georgia să pălească în faţa unei posibile intervenţii a Rusiei în Ucraina.
Pentru SUA şi UE, care par acum mai hotărâte ca odinioară să încorporeze Kievul în structurile euroatlantice, o cedare a Sevastopolului sau chiar a Crimeii ar echivala cu o anumită potolire a înverşunării Kremlinului contra extinderii NATO şi Uniunii Europene spre Est. De altfel, mass-media din Occident au început să scrie deschis despre posibilitatea renunţării Ucrainei la peninsulă în favoarea Rusiei.
Expertul Catherine Fhilip publică în prestigioasa revistă britanică The Times un articol în care afirmă fără echivocuri că, în cazul în care se va pune problema integrării Ucrainei în NATO, Crimeea va fi cedată Rusiei. Politicienii rezonabili din Occident, subliniază ea, consideră că Moscova trebuie, desigur, pusă la respect. Dar cu măsură. Nu se poate ca aceasta să fie strânsă la perete. De aceea, în cazul expansiunii NATO, accesul Rusiei la Marea Neagră urmează să fie asigurat. În caz contrar, situaţia ar putea să degenereze periculos. Iată de ce, scrie Catherine Fhilip, Ucraina se va vedea silită să renunţe la Crimeea încă înainte de a fi definitiv aprobată intrarea ei în NATO.
Totodată, Kievul nu va fi constrâns să facă o atare cedare fără nicio recompensă. Nu-i exclus ca pilula să-i fie îndulcită cu Transnistria. Altceva nici occidentalii, nici ruşii nu au nimic de propus. Dar cu ce se alege Republica Moldova? Cu integrarea în UE şi NATO. În urma unei astfel de tranzacţii toată lumea ar fi mulţumită. Occidentul scapă de turbulenţa imprevizibilă a Rusiei. Kremlinul va avea satisfacţia recâştigării unui teritoriu vital pentru interesul lui naţional. Ucraina şi Moldova ar adera la structurile euroatlantice.
Deloc întâmplător, de la un timp încoace Dmitri Medvedev creează impresia că a pierdut interesul pentru problema transnistreană. Nu mai insistă, ca în cadrul întrevederii cu Voronin de la Soci, ca aceasta să fie rezolvată cât mai curând cu putinţă, asigurându-se integritatea teritorială a Republicii Moldova. S-au liniştit şi separatiştii de la Tiraspol, întrucât Medvedev nu-i mai obligă să facă un stat comun cu Moldova. Această schimbare de poziţie dă de bănuit. Vrând-nevrând, ne bate gândul că pentru Moscova Transnistria e doar o monedă de schimb pentru a recupera Crimeea.
Veţi spune că e un scenariu imposibil? Dar nu trăim noi oare vremuri doldora de întâmplări neverosimile? Cine şi-a închipuit, de exemplu, că URSS se va prăbuşi cât ai zice peşte? Cine a crezut că în mileniul al treilea Rusia va anexa, de fapt, teritoriile Georgiei?
Bismarck i-a spus odată tânărului său referent că în cazul în care cele trei mari puteri, Germania, Austro-Ungaria şi Rusia, se vor implica într-un război mondial, monarhii din statele respective nu numai că îşi vor pierde diademele de pe cap, ci şi îşi vor distruge imperiile pe care le conduc.
- Nu se poate – a replicat referentul – nu-i posibil să se întâmple aşa ceva!
- Tinere – a zis Bismarck – eşti un optimist incurabil. Tu încă mai crezi că pe lumea asta sunt lucruri imposibile.
PRELUARE DE PE BLOGUL DNEI IOANA AVADANI.
Hai digitalizare, pas alergător!
După ce aparatul politic s-a (să mă scuze doamnele) coit doi ani să adopte o reglementare în domeniul trecerii la televiziunea digitală, guvernanţii noştri descoperă brusc că a devenit urgentă treaba şi sunt gata să treacă o Ordonanţă de urgenţă privind introducerea serviciilor digitale de radiodifuziune şi televiziune.Proiectul de Ordonanţă, supus dezbaterii publice de MCTI, susţine cu un tupeu care îşi îngheaţă sângele în vine:
Având în vedere:Mişcarea nu numai că mută proiectul de lege din zona “legiferării naturale” (parlament, dezbateri, etc) în domeniul deciziei guvernamentale, dar schimbă şi ministerul responsabil – nu mai este cel al Culturii, ci MCTI. Guvernul pare că uită că are proiect de lege în acest sens care îşi aşteaptă de luni de zile avizele ministeriale. Sau poate nu uită, ci doar vrea să disocieze alocarea frecvenţelor digitale de Legea Audiovizualului, care, lege organică fiind, nu poate fi modificată prin OUG (vezi art. 115 din Constituţie). Să recapitulăm, deci, un pic elementele “situaţiei extraordinare” care cer ordonanţă de urgenţă: - în vara lui 2006, un grup de lucru care a inclus CNA, IGCTI, radiodifuzori şi ceva ONG-uri a elaborat un proiect de modificare a Legii Audiovizualului care punea bazele trecerii la televiziunea digitală;
(…)
- că termenul limită preconizat de către Comisia Europeană pentru încheierea perioadei de tranziţie de la sistemul analog la cel digital terestru este începutul anului 2012, situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,
- în primăvara lui 2007, proiectul de lege este aprobat de Camera Deputaţilor;
- în toamna lui 2007, proiectul este respins de Senat (din raţiuni care ţin de alte aspecte decât digitalizarea);
- în decembrie 2007, este adoptată Directiva Serviciilor Media Audiovizuale, care acordă statelor membre un termen de doi ani pentru transpunerea în legislaţia naţională;
- în ianuarie 2008, CNA şi ARCA pregatesc un nou set de modificări la Legea Audiovizualului, care vizează reglementarea televiziunii digitale, în virtutea noii directive; proiectul este supus dezbaterii publice de către CNA şi înaintat Ministerului Culturii, care şi-l asumă, îl amendează şi pune noua formă în dezbatere publică (primăvara lui 2008);
- în 9 octombrie 2008, Ministerul Culturii publică varianta revizuită a proiectului de lege, cu observaţiile Ministerului Justiţiei şi Consiliului Concurenţei.
- în 22 octombrie apare proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite Ordonanţe de urgenţă între sesiunile parlamentare (în perioada alegerilor).
- apare pe site-ul MCTI proiectul de OUG (postare nedatată). Nu am citit încă cele două documente în paralel, să văd ce anume se schimbă, dar mecanismul mi se pare vicios şi neonest în sine.
O PROMULGARE ASTEPTATA.
Promulgarea legii privind cresterea salariilor profesorilor nu a fost o surpriza pentru mine si nu am crezut nici un moment ca presedintele se va opune acestei legi. Discursul prezidential prilejuit de promulgare a continut si nitel praf in ochi – acel pact salarii contra calitate si reforma, sa fim sinceri, oricit s-ar stradui profesorii, tinerii invata daca vor si nu prea vor dori sa invete cit timp etaloanele de succes social, inclusiv presedintele, nu s-au omorit deloc cu firea in scoala – dar pe ansamblul sau a fost un discurs corect. Intr-adevar, legea nu doar ca a intrunit majoritatea parlamentara, ca ar putea fi considerata un efect al pactului pentru educatie – si-a taiat presedintele aici si feliuta lui de pita – dar, trecind si pe la curtea constitutionala care i-a verificat constitutionalitatea, nu prea mai lasa loc de intors pentru presedinte; iar dl Basescu nu avea de ce sa nascoceasca motive de respingere, cit timp opozitia la legea pensiilor, mult mai putin elaborata, i-a adus atunci o scadere in sondaje. De aici incolo mai intervine si hazardul, in sensul ca, in gindirea destul de cinica a unor partizani penelisti, presedintele si PDL ar putea pierde voturi ca urmare a nemultumirii altor categorii profesionale; posibil, daca romanii gindesc in termenul mortii caprei vecinului. Fiindca intr-adevar, profesorii erau cei mai necajiti dintre salariatii statului. Pina la promulgare, PNL a facut macar trei erori in procesul de evolutie al legii: prima a fost apelul la presedinte pentru pentru a se opune legii – asta dupa ce tot ei il ironizasera pe dl Basescu de-a lungul opozitiei sale la legea pensiilor; a doua a fost trimiterea legii la curtea constitutionala, anulind astfel orice motiv prezidential in calea promulgarii; a treia – si cea mai grava – a constat in alarmele publice date privind consecintele aplicarii legii, in special inflatia. Urmare a celei de-a treia erori, leul a scazut citeva puncte de indata dupa promulgare. Sa ne oprim putin asupra acestei a treia erori: socotelile legate de majorarea salariilor profesorilor au aratat ca aceasta crestere nu iese din bugetul alocat invatamintului, modificind ponderea salariilor in acest buget de la 38 la 44 procente. Mai precis, aceasta marire nu afecteaza bugetul national per global, rezolvindu-se printr-o realocare a resurselor in cadrul bugetului normal al invatamintului. Sigur ca majorarea salariilor va afecta intr-o oarecare masura investitia statului in invatamint, dar cred ca lucrurile sunt inca suportabile cit timp ponderea salariilor nu trece dincolo de 50 la suta din acest buget. Desigur ca o majorare de 50 de procente a salariilor este o eroare a initiatorilor legii, deoarece este vorba de un salt de salarizare care provoaca perturbatii. In mod normal, ar fi trebuit un program de crestere a salariilor, doar ca lipsa unui astfel de program nu inseamna doar un amatorism politic si economic al parlamentarilor care au intitiat legea, ci si lipsa preocuparii guvernamentale in acest sens, o initiativa parlamentara, dincolo de speculatiile legate de alegeri, putind fi considerata si o reactie a legislativului generata de lipsa de preocupare a executivului. Sigur ca aceasta majorare va provoca doua efecte: unul politico-social, legat de posibilele revendicari ale altor salariati ai statului si unul economic, legat de aparitia pe piata a unor bani suplimentari. Efectul inflationist este insa minim in particular in aceasta perioada de recesiune – deci de productie macar continentala nevinduta, surplus care se opune unei cresteri de preturi si, in general, este minim si daca populatiei i se ofera o gama mai variata de marfuri si servicii, astfel incit banii sa nu se duca mai multi tot pe oferta de piata anterioara. Reiese de aici lucrul grav ca dl Tariceanu ne poate aduce o inflatie chiar prin strigatele sale ca va fi inflatie ca urmare a majorarii salariilor profesorilor. Fiindca strigatele sale vor fi luate de actorii pietei ca pe o instigare: fiti gata, vor primi astia bani mai multi. Un guvern si un premier responsabili ar fi tacut din gura si ar fi luat masuri in scopul imbogatirii ofertei de pe piata, aparitia mai multor categorii de marfuri si servicii atractive urmind a impiedica salariatii sa ofere bani mai multi pentru oferta anterioara a pietei. Ce e drept, o astfel de actiune o poate face bine doar un guvern care se preocupa din vreme de economia nationala, fiindca este greu sa modifici piata la repezeala. Tocmai de aceea in trecut programele de crestere salariala erau insotite de programe de dezvoltare, astfel incit momentul aparitiei banilor suplimentari sa fie corelat cu cel al aparitiei de bunuri si servicii suplimentare. Tocmai de aceea si acum era recomandabil un program de crestere salariala, astfel incit, in momentul de crestere a salariilor piata sa poata fi pregatita sa preia surplusul de bani cu efecte inflationiste minime. Ca intotdeauna dealtfel, guvernul Tariceanu a ales cea mai proasta solutie, riscind sa induca el insusi inflatie chiar datorita comportamentului sau.
Urmare a impotrivirii guvernamentale la cresterea salariilor profesorilor, in rindul populatiei a inceput sa se nasca banuiala ca nu este in ordine ceva in modul in care guvernul procedeaza la executia bugetara. Rationamentul omului de rind este simplu: daca socotelile arata ca sunt bani pentru majorarea salariilor profesorilor – fara depasirea bugetului invatamintului – iar guvernul sustine ca nu sunt bani, atunci inseamna fie ca guvernul a cheltuit banii alocati invatamintului pentru altceva – si pentru ce oare? se intreaba cetatenii – fie ca doreste sa-si rezerve sumele respective spre a le darui sub forma de afaceri membrilor si prietenilor PNL. Cumva, o invitatie populara indirecta adresata lui nea Nicu Vacaroiu de a debuta in noua cariera prin a verifica gestionarea bugetului national. In ceea ce priveste efectul electoral, pur si simplu vom vedea cum privesc romanii aceasta lege, prin prisma intelegerii ca legea este un pas de majorari salariale care trebuie sa ne aduca, in timp, intr-o zona europeana onorabila, majorari asupra carora ei vor trebui sa vegheze, ori prin prisma unui interes strict limitat la propria persoana insotit de nepasarea fata de ceilalti. Pur si simplu, vom vedea.
MI-AM VARUIT HOLUL.
Prima repriza a meciului Steaua-Lyon am vazut-o pe internet. La pauza, am avut un presentiment si m-am apucat de terminat de varuit holul. Macar mi-am varuit holul.
Miine seara, cind va juca Clujul, sper sa nu ma apuc sa vopsesc tocurile usilor. Am pentru ele o vopsea crem deschis, dar as prefera sa intuiesc la pauza ca ar fi mai bine sa vad si repriza a doua.
CEARTA FARA PARUIALA, CA NUNTA FARA LAUTARI. DL DAN VOICULESCU SLUGARESTE LA DL ANDRONIC?
Alaltaieri, dnii Basescu si Tariceanu s-au certat, drept care presedintele a suspendat sedinta CSAT. Cearta a dat loc la tot soiul de interpretari si luari de pozitii care de care mai fanteziste si, totodata, interesate politic. Dincolo de sutele de hopa-mitica ai politicii si stirilor care l-au concurat pe Petre Ispirescu pe bloguri, forumuri, pe site-urile de stiri, gazete si emisiuni TV, adevarul este cit se poate de simplu, el fiind facut cunoscut lumii de vocea dlui ministru David, care a scapat din gura doi porumbei prinsi de Antena 3. In prima sa declaratie, dl David, cu chipul sau inteligent, cinstit si nevinovat, a rostit cu gurita lui cum ca nu are habar care sunt dotarile suplimentare ale Loganurilor subiect al achizitiei si ca in acest sens a dispus un control. Mai incet citeva clipe, ca sa vizualizam scena de la Cotroceni: deci dl ministru David cere CSAT sa avizeze o achizitie de masini Logan pentru politie, mai mult de 2000 de bucatele, cu dotari suplimentare care urca preturile pina la 60000-70000 de euro la unele dintre ele, dar nu poate oferi nici o explicatie asupra dotarilor masinilor pentru care cere avizare; mai mult de atit, la momentul la care ne referim, licitatia fusese deja tinuta si cistigata, conform aceleiasi Antena 3, de firma Ager Leasing. Cum ar veni, dl David nu doar ca nu stie ce au cumparat subordonatii sai pe asa de multi bani, dar cere avizarea unei cumparari deja facute. Exact descarcarea de gestiune pe care o acuza presedintele. E clar deci ca presedintele trebui sa-si fi iesit din pepeni, sa i se fi inrosit chelia si sa-i fi zis citeva de dulce nu doar ministrului de interne, ci si dlui Tariceanu. Dealtfel nici nu trebuie sa fii dl Basescu ca sa te apuce toate pandaliile in momentul in care ai de a face cu indolenta dublata de tupeu nemarginit ale unui ministru, dar si de neuron sezind la umbra in momentul declaratiei ministeriale de presa. Ar fi avut nevoie dl David doar de o minima documentare pentru a se pune in tema cu dotarile specificate de politie. Nu a facut documentarea respectiva si s-a mai si scapat pe el, intelectual vorbind, in fata media. A doua zi, dl David a facut o declaratie si mai si, preluata tot de Antena 3, in care a spus ca a finalizat controlul promis si ca, in urma lui, a inaintat o adresa catre DNA (aha!). Intrebati insa de media, cei de la DNA au negat ca ar fi primit vreun document de la dl David (tot aha!). Partea cea mai interesanta este aceea ca aceste declaratii ale dlui David au disparut intre timp de pe site-ul Antenei 3, fiind inlocuite cu o stire cum ca presedintele ar fi fost de fapt furios pentru alegerea dlui Vacaroiu (nea Nicu Vacaroiu, un simpatic ca intotdeauna) la sefia curtii de conturi, stire preluata … de pe blogul dlui Dan Andronic, strateg politic cu contract pentru PNL, stire data cu o precautie de subsol in care se afirma ca putem gasi argumentarea stirii pe blogul domnului in chestiune; adica ni se da de inteles ca de fapt Antena 3 a substituit doua stiri culese de reporteri in teren din gura dlui David cu o stire care de fapt e o presupunere interesata a dlui Andronic? Sa fi ajuns dl Andronic atit de mare incit sa fi devenit stapinul dlui Voiculescu si astfel sa fie capabil sa inlocuiasca stiri media obiective cu roade ale mintii sale aflate sub contract cu PNL? Sa nu mai fie dl Voiculescu, stapinul antenelor, decit un slujnicar al dlui Andronic? Mai sa fie! Dar sa-i lasam pe cei doi sa-si rezolve singuri problemele dintre ei si sa trecem firul mai departe. Banuiesc ca in ciuda comportamentului tatesc al dlui Tariceanu, care s-a apucat – furios pe presedinte din solidaritate cu ministrul sau – sa vorbeasca in public despre ceea ce s-a zis in CSAT, acesta inca nu a terminat sa-si injure ministrii si cred ca o sa-i mai injure macar inca o saptamina la ce i-au facut: dl Adomnitei cu salariile, dl Vosganian si dna Campeanu care, tot conform Antena 3 – stirea asta inca nu a fost inlocuita cu alt panseu al dlui Andronic, este inca pe site – s-au dus nepregatiti la recenta sedinta de guvern compromitind sedinta si, cu doua zile in urma, dl David cu politia, uite ca ministrii liberali nu-i lasa premierului nici un minut de plictiseala cu indolenta de care au inceput sa dea dovada odata cu apropierea campaniei electorale, deoarece colegiul e mai aproape decit ministerul. Si fiindca tot a inceput sa-i frece dl Basescu ridichea premierului, probabil ca firesc cearta s-a dus si catre subiectul inzestrarii armatei, mai precis catre cele 48 de avioane de lupta, acolo unde decizia guvernamentala este mult intirziata. Gafa premierul de a aduce in public vorbe rostite de presedinte despre Rusia este una monumentala. Asta nu fiindca Romania, cu 48 de avioane viitoare si cu 100 de vechituri in rezerva ar cauta vreun conflict cu o Rusie care tine in rezerva cel putin 10000 de avioane de lupta suficient de competitive, plus destule sute in serviciul activ, ci fiindca realmente in contextul prezent Rusia este interesata intr-o Romanie slaba, numai buna de pus la colt si de ironizat asa cum au facut-o foarte recent SUA in chestiunea reluarii negocierilor 5+2, o Romanie care sa nu se poata manifesta activ in spatiul estic, acolo unde Rusia are interese de a – si subordona Ucraina si Republica Moldova. In afara de asta, cu tot efortul financiar mare – mare, fiindca daca pagubele inregistrate de Romania din 1989 incoace, prin furturi si distrugeri depasesc 3000 de miliarde de dolari, atunci sigur ca 4 miliarde ajung sa insemne foarte mult – trebuie sa intram si noi cu inzestrarea militara in rindul lumii: tari mai mici decit Romania au in acest moment o dotare militara superioara noua; Georgia, care a mincat de la rusi o papara de i-au zburat fulgii, avea in panoplie ceva armament pe care armata romana inca nu il are. Una peste alta, decizia in privinta achizitionarii avioanelor intirzie prea mult si asta nu face decit sa sporeasca tensiunile si nervii. Ca or fi la mijloc si comisioane, asta eu nu am de unde sa o stiu, tot asa cum imi dau seama ca decizia nu e usoara, fiecare oferta are avantajele ei atit directe cit si indirecte, totusi decizia de achizitie trebuia luata pina acum. Una peste alta, poantele nefericite in serie pe care i le-au facut ministrii in citeva zile, trecerea legii salariilor de curtea constitutionala si gafa facuta in legatura cu vorbele despre Rusia ar fi trebuit sa-l faca pe dl Tariceanu, daca ar fi avut onoare, sa-si ia guvernul si sa plece sa vinda din nou masini. Mult malai trebuie sa fie in joc daca premierul indura insa umilinte, da dovada de lipsa de onoare si se cramponeaza de postul sau cu absolut orice pret, luptind pentru guvernare cu ghearele si cu dintii. Cine stie, poate de dl Tariceanu va fi invins in alegerile din colegiul sau, fiindca pare mai usor sa oferi electorilor cite un salam decit cite un citroen.
GUVERNUL DE PROSTI.
“Nu sunt responsabil pentru toţi proştii din Guvern”. a spus – citat de Antena 3 dupa un articol de pe un blog foarte recent deschis (cumainilecurate.wordpress.com, adica in vecinatate, un blog care va avea succes, daca va continua asa cum a inceput, desi in cazul de fata se naste intrebarea cum de a aflat atit de repede Antena 3 de un blog atit de proaspat) – premierul Tariceanu, in studioul TVR, inainte de a intra in emisiune. Toti prostii din guvern. Adica un guvern de prosti. Prosti propusi de dl Tariceanu si prezentati si votati in parlament ca fiind valori adevarate, poate chiar nationale. Niste prosti. Cum de i-o fi luat dl Tariceanu in cabinet stiind ca sunt niste prosti? Si oare cum ne considera dl Tariceanu pe noi, cetatenii, daca ditamai ministrii Romaniei sunt niste prosti? Si, dupa cum declara, dl Tariceanu nu se considera responsabil pentru toti prostii din guvernul sau, a caror lista a scris-o cu minuta lui. Se disociaza de ei. Si atunci cum devine cu splendida guvernare a Romaniei, pretinsa de dl Tariceanu? Ah, inteleg. Splendida guvernare este numai a sa, toata numai a sa: materia sa cenusie a functionat extraordinar, compensind zeama din sfeclele ministrilor. El si numai el a reusit sa tina dreapta cirma tarii. “Prosti, dar multi” ar fi spus Alexandru Lapusneanul in interpretarea lui Negruzzi. “Prosti, dar cei mai bogati oameni din Romania” interpretez eu doua zise ale sefului penelistilor. Totusi, acesti prosti sunt printre fruntasii penelistilor. Atunci, logic, un penelist de rind inseamna ca e prostul prostilor, iar de pesedistul de rind ori de pedelistul de rind mi-e si groaza sa gindesc. Tot asa cum ma sperii si sa-mi imaginez cum i-o fi etichetind dl Tariceanu in particular pe fruntasii pesedisti care l-au sprijinit pentru a ramine la guvernare. Suntem deci guvernati de prosti. Am aflat insa cu usurare ca unul dintre ministrii dlui Tariceanu nu e prost, dl Adomnitei: despre el, premierul a spus cu acelasi prilej:”Da’ mai dă-l în mă-sa de idiot”.
