O fotografie publicata de mai toata media internationala, evident facuta de francezi.
Fotografie AFP, splendida ca afis electoral (pe cind una la fel cu dnii Basescu si Nastase?), ca reclama la cosmetice ori ca promotie a miscarii gay.
Asadar, intilnirea dnilor Medevedev si Sarkozy a dus la urmatoarele rezultate: trupele rusesti vor abandona cele cinci posturi de control in favoarea a minim 200 de observatori ai UE intr-o saptamina si se vor retrage din Georgia pina intr-o luna. Accesul observatorilor UE nu va fi permis in Abhazia si Osetia de Sud. Separat, vor incepe discutii asupra statutului si intaririi securitatii in zonele Abhaziei si Osetiei de Sud si s-a mai zis ceva despre o discutie asupra refugiatilor. Tbilisi, care a trebuit in trecut sa fie persuadat pentru planul Sarkozy, chiar daca era in incapacitate de actiune militara, a salutat de aceasta data rezultatele intilnirii.
Cred ca aceste rezultate sunt un succes pentru toata lumea, un maximum a ceea ce s-ar fi putut scoate ca si compromis. Rusia, desigur ca si-ar fi putut tine acolo trupele sine-die, la fel cum face in Transnistria si in alte zone. Dealtfel, pare ca rusii au cochetat nitel cu ideea, referindu-se ba la o retragere atunci cind vor dispare tulburarile – tulburari pe care le-ar fi putut in viitor pune la cale tot ei – fie punind conditii destul de greu acceptabile fortelor militare georgiene – o retragere in cazarmi e greu de acceptat cu trupe straine desfasurate pe teritoriu – ori statului georgian – e greu sa nu iti recompletezi dotarea militara dupa pierderile suferite in lupte si in capturi semnificative luate de rusi. Dar, daca er fi ramas in Georgia, ar fi avut parte de permanente reprosuri si probleme care le-ar fi ingreunat tot timpul dialogul cu alte tari mai puternice. Rusii par deci multumiti ca li se ofera ocazia sa plece din Georgia fara presiune internationala, fara diminuarea imaginii liderilor sai pe plan intern – pe fondul pe care Georgia a fost tot timpul prezentata in Rusia ca un inamic principal – fara sa discute ceva cu SUA , nu in cele din urma, fara ca in Georgia sa apara trupe americane tampon si pastind un cistig teritorial pe care si-l dorea. Peste toate, a reusit sa predea tuturor o lectie. Ca si in prima sa parte, initiativa Sarkozy le-a picat rusilor la tanc. Dl Saakasvili pare sa fi inteles in sfirsit ca trebuie sa se multumeasca cu ceea ce are, ca deocamdata nu poate conta pe americani mai mult decit pentru refacerea militara si ca pina-una alta, trebuie sa aiba ca prim obiectiv reinstaurarea autoritatii in teritoriu si reluarea vietii normale a locuitorilor, in limitele posibile. UE a realizat si ea cite ceva: a reusit sa apara ca pacificator si rezolvitor intr-o situatie de criza internationala de importanta globala, ceea ce inseamna o afirmare a puterii. A utilizat bine nisa politica existenta intre rusi si americani. S-a pozitionat si a actionat realist, neavind pretentii absurde si necerind si nepropunind inacceptabilul ori imposibilul. A reafirmat flexibilitatea europeana care, pe plan politic si diplomatic nu crede in situatii fara iesire. In sfirsit, si-a asigurat o prezenta credibila ab ovo – si am speranta ca isi va pastra credibilitatea – prin observatori intr-o zona destul de sensibila si de importanta a unei parti de lume. Nici SUA nu ies prea rau, au ocazia sa stea in continuare destul de retrasi fara sa-i deranjeze nimeni prea tare si, aditional, reinzestrarea armatei georgiene este totusi un business.
Ce va fi la anuntatele viitoare discutii? Foarte greu pentru Georgia, deoarece eu unul nu cred ca va reusi sa intoarca independenta autodeclarata – si recunoscuta de Moscova – a Abhaziei si Osetiei de Sud. Durerea mare pentru georgia este aceea ca – data fiind evolutia evenimentelor – nici nu va putea obtine vreo compensatie pentru pierderea teritoriala. Mai mult ca sigur ca la aceste discutii Rusia va presa pentru ca si Georgia sa recunoasca independentele respective. Va avea probleme la negocieri fiindca o parte din piata sa de vinzari este totusi piata rusa. Ceea ce va putea obtine Georgia, dar nu pe termen foarte scurt si cred ca nici nu va putea fructifica sub presedintele Saakasvili va fi un sprijin pentru modernizare si crestere econimomica, ceea ce ar putea pune in evidenta – peste un numar de ani – un contrast intre o Georgie moderna si prospera si aceste teritorii care si-au luat independenta acum si care vor trai mai mult ca sigur din pomana Moscovei. Insa asta cere pace, umilinta, munca si tenacitate.
Problema refugiatilor s-ar putea sa fie insa mai buna pentru Georgia, tinind cont ca un numar destul de mare de georgieni au trebuit sa fuga din Abhazia si Osetia de Sud, fie in cursul conflictelor, fie urmare a unei anterioare activitati de purificare etnica a teritoriilor; depinde cum isi vor juca ei cartile.
Pina una alta, interesanta aceasta capacitate a presedintelui Sarkozy de a nimeri aparent intimplator in succese – nu neaparat foarte mari dar utile – si de a nu inregistra esecuri importante. Am putea avea in acest scurt mandat un presedinte european mai bun decit am crezut la inceput.
Casanova
Mr. Lincoln
Whisky
De-abia ce apucasera dnii Tariceanu si Geoana sa faca niste declaratii ciudate si paguboase pentru partidele lor, primul incepind o perdanta cochetarie cu monarhia iar al doilea cerind un congres extraordinar menit mai degraba sa protejeze de colegii sai ipotetica sa desemnare ca premier decit de presedintele Basescu, ca PDL s-a grabit si el sa calce in strachini, dorind si el probabil sa contribuie ca urmatoarea perioada electorala sa fie un soi de comedie a erorilor urmata de o bataie generala cu frisca.
PDL si-a cedat, contra alte pozitii desigur, locul de vicepresedinte al Senatului dlui Corneliu Vadim Tudor. O chestiune tehnica, in esenta ei, doar ca decidentii nu par a se fi gindit deloc ca ne aflam deja, neoficial si nemarturisit, in campania electorala si ca, tinind cont si de planul imaginii, trebuie totusi sa masori de sapte ori mai inainte de a taia o data.
Fara aceasta functie, dl CVT ar fi fost acum in plina coma politica: cazut in sondaje cu partidul sau sub pragul parlamentar, confruntindu-se cu o plecare hemoragica a membrilor din PRM catre PSD, PC si PNG, luptindu-se sa-si tina partidul in mina – si fiindca acolo isi mai vinde publicatiile – si pe el in fruntea partidului, pierderea vicepresedintiei Senatului i-ar fi fost aproape fatala. Gafa dlui Tariceanu parca ii dadea usoare sperante: un discurs anti-taricenist poate i-ar mai fi adus ceva voturi in alegeri, dar dupa gestul PDL aproape ca s-a scos.
Nu stiu cine din PDL a luat aceasta decizie care a bagat partidul intr-un flamind malaxor mediatic care parca atita astepta: fruntasii partidului se intrec acum in a zice ca nu au stiut nimic si au mai facut si gafa de a oferi scuze presedintelui, mentinind subiectul in atentie intr-un moment in care ar fi trebuit facut cit mai repede uitat, daca partidul tot nu a fost in stare sa-si explice decizia in mod convingator si, mai ales, aducator de voturi. Si nu ar fi exclus ca PDL sa plateasca cu patru ani de opozitie cele doua luni de vicepresedintie senatoriala ale dlui CVT.
Oalele se sparg acum in capul dlui Boc, numai ca faptul e consumat iar dl Boc, ca o fi ori ca nu o fi el clocitorul genialei idei, e departe de a avea capacitatea sa aduca el inapoi voturile care se vor pierde. Ca sa nu mai vorbim ca, dupa ce dl Boc a fost facut in fel si chip in declaratiile si publicatiile dlui CVT, a da mina cu tribunul si, nu doar atit, ci a-l si salva de la decesul politic este vazut ca o lipsa de demnitate personala; fiindca or fi normale in politica certurile si impacarile, dar balacarelile dlui CVT trec dincolo de cearta, iar flexibilitatea politicianului nu inseamna lipsa de demnitate.
Dl Boc va constata si el ceea ce au constatat si altii inaintea lui in materie de dl CVT si anume ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. In mod normal, dupa o gafa cu un astfel de impact mediatic si imagistic, dl Boc ar trebui sa-si ofere demisia din postura de presedinte al PDL, ori sa ceara un vot de incredere. Din pozitia mea, ar fi exagerat sa ma apuc sa cer demisia presedintelui partidului, dar nu e exagerat sa afirm ca dl Boc ar trebui sa se gindeasca la asta.
Decizia europeana de luni de a nu recurge la sanctiuni impotriva Rusiei a fost una salutara, in ciuda celor care vorbesc despre o lasitate europeana, ori macar de o abtinere legata de aprovizionarea cu gaz metan si hidrocarburi. A fost salutara fiindca, prin jocul intimplarii si mai degraba datorita unor taceri americane, Europa se trezise a fi un actor principal, de a se substitui Statelor Unite intr-o disputa ori dialog care in primul rind ar fi trebuit sa fie intre Rusia si SUA. Fie si din simplul motiv ca ambele stiau dinainte despre aventura militara in care avea sa se angajeze dl Saakasvili. SUA, datorita consilierilor americani din armata georgiana; americanii nu au informat opinia publica nici astazi asupra a ceea ce au facut consilierii militari americani in timpul (cum inspirat a numit un ziarist strain) Razboiului Olimpic georgian: au comandat ei trupele georgiene, asa cum au pretins ulterior rusii, ori s-au dat la o parte, eventual retragindu-se in ambasada? Rusii, fiindca fara indoiala ca nu le-a scapat activitatea militara preliminara a georgienilor – zborurile dronelor, etc. Dealtfel rapiditatea, masivitatea si eficienta raspunsului rusesc arata ca acestia au actionat dupa o ipoteza de stat major lucrata din timp si ca rusii nu au bijbiit deloc in ceea ce priveste reactia lor militara. Fie ca au adus un supliment de trupe din regiunea militara Leningrad, cum sustin unele surse de informare, fie ca au adus blindate din rezerva – mi s-a parut ca am zarit in fotografii un tanc T-64, din care sursele oficiale spun ca ar mai fi doar 4 bucati operationale in Transnistria, citeva mii de bucati fiind in rezerva – intrarea lor in actiune in cel mult 48 de ore de la declansarea conflictului arata o pregatire si o planificare preliminara. Urmarea este ca si americanii si rusii l-au lasat in mod constient pe dl Saakasvili sa-si inceapa aventura militara; fiecare si-a facut socotelile lui. Ale rusilor stim care sunt, fiindca le-au cam iesit; ale americanilor nu, fiindca pina acum nu stim sa le fi iesit ceva, decit prezenta unor nave in Marea Neagra, nave care au adus ajutor umanitar; iar daca socoteala a fost gasirea unui pretext pentru aducerea unei mici flote, atunci pretul pare cam mare. Orice ar fi fost insa, discursul american de dupa primele cereri de oprire a razboiului au fost palide, limitindu-se in general la negarea afirmatiilor rusesti. Care afirmatii au pornit de la acuze tipice razboiului rece, au trecut prin ironia fina a articolelor unor ziaristi rusi care afirmau ca americanii ar fi jucat stralucit un plan genial – si, evident, malefic – si au atins, cel mai recent, sfruntarea si bascalia grosiera pe fata. Astfel, conform spuselor unui amiral rus, flotei ruse de la Marea Neagra nu i-ar trebui decit 20 de minute – si o singura salva de rachete – pentru a distruge navele NATO (vreo doua americane, unul german, unul spaniol si citeva turcesti ) aflate in acest moment pe aceasta mare, desi chiar rusii afirma ca navele NATO in cauza ar dispune de vreo suta de rachete de croaziera si de rachete Harpoon. Personajul chiar foloseste expresia ‘ a curata marea’ , ceea ce sugereaza ca navele NATO o murdaresc. Media rusa ia in bascalie si parada militara ucrainiana desfasurata cu ocazia zilei ucrainiene a independentei, afirmind ca Ucraina nu ar dispune decit de armament sovietic invechit – ceea ce ma face sa ma intreb daca Rusia nu a avut cumva si un buget de aparare secret, din moment ce si ei au trait in aparenta destui ani din aceleasi tipuri de armament – si ca armata ucrainiana ar fi de calitate proasta datorita problemelor de educatie si morala a corpului militar ( de parca jafurile armatei ruse in Georgia ar fi fost facute in moralitate deplina: ‘ sarut miinile doamna, ne permiteti sa va jefuim, sa va batem, sa va violam si sa va impuscam?, A, nu doriti, pardon, sarut mina, scuzati deranjul, mergem sa intrebam si vecinii.’ Dl Medevedev a mai proclamat cinci idei calauzitoare in politica mondiala rusa – si ideile ciuce coreene erau tot cinci, dar astea ale rusilor suna mai serios, dintre care a doua este proclamarea incetarii epocii lumii unipolare. Aproape simultan, la Moscova s-a deschis o mare expozitie de armament rusesc, iar Rusia a anuntat vinzari de armament ultramodern catre niste vecini prieteni, ca si posibilitatea de a avansa pe drumul de a vinde sisteme SS-300 iranienilor. Pina una-alta, rusii au reusit sa monteze – ce rautacios pot fi, a fost de fapt o manifestare spontana a cetatenilor indignati – o demonstratie de protest a pro-rusilor ucrainieni la Sevastopol, ceea ce a determinat cutterul american Dallas nu doar sa nu-si mai trimita echipajul pe tarm, spre a urma un program de manifestari organizat de dl Iuscenko, dar sa si paraseasca Sevastopolul, preferind sa ia calea marii decit sa mai stea prin portul inchiriat de flota rusa. Cum intre timp madam Orez se preface straina de zona asta si pune la cale seducerea lui Kaddafi in propriul cort – unde pariez ca liderul libian ii va arata pingica atunci cind fotografii vor face poze, la fel ca si dlui Blair cindva – Europa a ramas sa-i pedepseasca singura pe rusi pentru o problema care nu a fost a ei ci a Moshingtonului si in care singura vina europeana este meritul de a fi gasit calea de oprire a conflictului. Ce o mai fi vrind lumea de la europeni, nu e destul ca l-a scapat pe dl Saakasvili, sprinterul mincator de cravate, de securea ruseasca si ca, pina una-alta, macar a aminat intrarea Georgiei in componenta Rusiei? Si uite ca sunt de acord, macar punctual, cu dl Medevedev: dl Saakasvili a devenit intr-adevar un cadavru politic.
O fotografie publicata de mai toata media internationala, evident facuta de francezi.
Fotografie AFP, splendida ca afis electoral (pe cind una la fel cu dnii Basescu si Nastase?), ca reclama la cosmetice ori ca promotie a miscarii gay.
Asadar, intilnirea dnilor Medevedev si Sarkozy a dus la urmatoarele rezultate: trupele rusesti vor abandona cele cinci posturi de control in favoarea a minim 200 de observatori ai UE intr-o saptamina si se vor retrage din Georgia pina intr-o luna. Accesul observatorilor UE nu va fi permis in Abhazia si Osetia de Sud. Separat, vor incepe discutii asupra statutului si intaririi securitatii in zonele Abhaziei si Osetiei de Sud si s-a mai zis ceva despre o discutie asupra refugiatilor. Tbilisi, care a trebuit in trecut sa fie persuadat pentru planul Sarkozy, chiar daca era in incapacitate de actiune militara, a salutat de aceasta data rezultatele intilnirii.
Cred ca aceste rezultate sunt un succes pentru toata lumea, un maximum a ceea ce s-ar fi putut scoate ca si compromis. Rusia, desigur ca si-ar fi putut tine acolo trupele sine-die, la fel cum face in Transnistria si in alte zone. Dealtfel, pare ca rusii au cochetat nitel cu ideea, referindu-se ba la o retragere atunci cind vor dispare tulburarile – tulburari pe care le-ar fi putut in viitor pune la cale tot ei – fie punind conditii destul de greu acceptabile fortelor militare georgiene – o retragere in cazarmi e greu de acceptat cu trupe straine desfasurate pe teritoriu – ori statului georgian – e greu sa nu iti recompletezi dotarea militara dupa pierderile suferite in lupte si in capturi semnificative luate de rusi. Dar, daca er fi ramas in Georgia, ar fi avut parte de permanente reprosuri si probleme care le-ar fi ingreunat tot timpul dialogul cu alte tari mai puternice. Rusii par deci multumiti ca li se ofera ocazia sa plece din Georgia fara presiune internationala, fara diminuarea imaginii liderilor sai pe plan intern – pe fondul pe care Georgia a fost tot timpul prezentata in Rusia ca un inamic principal – fara sa discute ceva cu SUA , nu in cele din urma, fara ca in Georgia sa apara trupe americane tampon si pastind un cistig teritorial pe care si-l dorea. Peste toate, a reusit sa predea tuturor o lectie. Ca si in prima sa parte, initiativa Sarkozy le-a picat rusilor la tanc. Dl Saakasvili pare sa fi inteles in sfirsit ca trebuie sa se multumeasca cu ceea ce are, ca deocamdata nu poate conta pe americani mai mult decit pentru refacerea militara si ca pina-una alta, trebuie sa aiba ca prim obiectiv reinstaurarea autoritatii in teritoriu si reluarea vietii normale a locuitorilor, in limitele posibile. UE a realizat si ea cite ceva: a reusit sa apara ca pacificator si rezolvitor intr-o situatie de criza internationala de importanta globala, ceea ce inseamna o afirmare a puterii. A utilizat bine nisa politica existenta intre rusi si americani. S-a pozitionat si a actionat realist, neavind pretentii absurde si necerind si nepropunind inacceptabilul ori imposibilul. A reafirmat flexibilitatea europeana care, pe plan politic si diplomatic nu crede in situatii fara iesire. In sfirsit, si-a asigurat o prezenta credibila ab ovo – si am speranta ca isi va pastra credibilitatea – prin observatori intr-o zona destul de sensibila si de importanta a unei parti de lume. Nici SUA nu ies prea rau, au ocazia sa stea in continuare destul de retrasi fara sa-i deranjeze nimeni prea tare si, aditional, reinzestrarea armatei georgiene este totusi un business.
Ce va fi la anuntatele viitoare discutii? Foarte greu pentru Georgia, deoarece eu unul nu cred ca va reusi sa intoarca independenta autodeclarata – si recunoscuta de Moscova – a Abhaziei si Osetiei de Sud. Durerea mare pentru georgia este aceea ca – data fiind evolutia evenimentelor – nici nu va putea obtine vreo compensatie pentru pierderea teritoriala. Mai mult ca sigur ca la aceste discutii Rusia va presa pentru ca si Georgia sa recunoasca independentele respective. Va avea probleme la negocieri fiindca o parte din piata sa de vinzari este totusi piata rusa. Ceea ce va putea obtine Georgia, dar nu pe termen foarte scurt si cred ca nici nu va putea fructifica sub presedintele Saakasvili va fi un sprijin pentru modernizare si crestere econimomica, ceea ce ar putea pune in evidenta – peste un numar de ani – un contrast intre o Georgie moderna si prospera si aceste teritorii care si-au luat independenta acum si care vor trai mai mult ca sigur din pomana Moscovei. Insa asta cere pace, umilinta, munca si tenacitate.
Problema refugiatilor s-ar putea sa fie insa mai buna pentru Georgia, tinind cont ca un numar destul de mare de georgieni au trebuit sa fuga din Abhazia si Osetia de Sud, fie in cursul conflictelor, fie urmare a unei anterioare activitati de purificare etnica a teritoriilor; depinde cum isi vor juca ei cartile.
Pina una alta, interesanta aceasta capacitate a presedintelui Sarkozy de a nimeri aparent intimplator in succese – nu neaparat foarte mari dar utile – si de a nu inregistra esecuri importante. Am putea avea in acest scurt mandat un presedinte european mai bun decit am crezut la inceput.
