O PRIVIRE LA STINGA SI LA DREAPTA

            Asadar, doua evenimente interne in ultima zi: dl Nastase revine oficial in prima linie a PSD iar, in secundar, dra Elena Basescu devine secretar general al tineretului pedelist.

            Dl Nastase a cistigat premiul de presedinte al consiliului national pesedist cu coronita si felicitari. O revenire binevenita in prima linie, pentru pesedisti – zic eu, dl Nastase readucind pesedeului capacitate programatica si ideologica, care doar sub dl Geoana incepusera sa cam lipseasca din zona stingii. Dl Geoana pare ca a inteles lectia si s-a repliat nitel, cautind sa aiba cu dl Nastase relatii cit de bune se poate. Cel putin pentru moment, fotoliul sau de presedinte nu pare a fi in pericol, dat fiind ca dl Nastase nu poate prelua sefia partidului si s-ar putea sa nici nu o doreasca in viitorul apropiat. Victoria dlui Nastase nu este atit de mare pe cit esecul dlui Geoana: pesedistii din consiliul national sunt oameni reprezentativi din organizatii si tinind cont ca 120 de delegati au preferat sa-l boicoteze pe presedintele pesedist prin absenta, inseamna ca gradul de ascultare al dlui Geoana in pesedeu este pe la 27-28%. Un nivel care ar trebui sa-l ingrijoreze pe fostul fruntas taranist devenit in scripte seful tuturor stingilor.

            Aparitia dlui Nastase in prima linie va redeschide si problemele strategiei pertidului. Dl Nastase este mult mai favorabil colaborarii cu penelistii, continuarea unor firesti legaturi transpartinice subterane incepute inca din 1993, cind dl Iliescu a ordonat -iar serviciile au executat – decapitarea politica a dlui Campeanu la congresul de la Brasov si trecerea PNL in miinile unor colaboratori – astazi dovediti – ai fostei securitati, adica ai serviciilor secrete. Dl Geoana pare a trage cind colo cind colo. Paradoxal, prin infringerea sa, dl Geoana risca sa-si compromita singurele sale doua idei politice de cind e presedinte al pesedistilor si anume suprapunerea generalelor si localelor si votul uninominal, fiindca la noi de regula sunt respinse si ideile unei persoane odata cu persoana insasi. Eu unul banuiesc ca suprapunerea generalelor cu localele este menita sa aduca spre pesedisti un numar sporit de voturi in orasele medii si mari, adica acolo unde partidul stingii a suferit in ultimele alegeri. Ideea ar fi aceea ca electoratul care ar stampila primarii si consilierii pesedisti si-ar pune stampila tot pe pesedisti si la generale, ceea ce poate ca nu s-ar intimpla, cum s-a dovedit in trecutele scrutinuri, in caz de alegeri separate. Sigur ca exista si riscul ca un candidat pesedist rau desemnat intr-o localitate sa atraga o seceta de voturi si la generale, dar asta pare un risc pe care dl Geoana si l-a asumat. Votul uninominal in doua tururi pare iar un mijloc prin care PSD ar putea creste in reprezentarea parlamentara, dat fiind posibilitatea negocierilor pentru turul al doilea, pe fondul pe care majoritatea viitorilor parlamentari vor avea nevoie de doua tururi de scrutin. Revenirea dlui Nastase poate insemna intarirea tendintei de a tolera guvernul Tariceanu, adica de a astepta alegerile la termen, termen pe care dl Tariceanu se va stradui sa-l lungeasca pe cit de mult cu putinta. Vom vedea si dinamica pe care revenirea dlui Nastase o va crea in sondaje pentru PSD. In mod normal, pesedeul ar trebui sa inceapa sa creasca, dar sa vedem cu cite procente. Deocamdata, in PSD cel mai rau pare a fi, de ieri incoace, de grupul de la Cluj.

            In dreapta, aparitia drei Basescu in fruntea tineretului pedelist i-ar putea crea, pe termen mediu, probleme presedintelui tarii. Dl Basescu nu pare implicat in urcusul politic al fiicei sale, dar nu poate fi exclusa posibilitatea ca dra Basescu sa fi avut suficienta minte ca sa gindeasca la faptul ca nimeni nu va incerca sa-i blocheze accesul la o functie importanta cit timp tatal ei este patriarhul pedelistilor. Procentul de 98,4% voturi pentru cu care dra Basescu a obtinut noua sa pozitie releva un grad ridicat de oportunism al tinerilor pedelisti: cu siguranta ca acestia s-au gindit ca o relatie prin dra Basescu cu presedintele tarii ii vor face sa scurtcircuiteze caile normale, anevoioase, de promovare. In aceste conditii, contracandidatul drei Basescu nici nu a mai contat, in ciuda agitatiei pe care s-a straduit sa o stirneasca. Macar nici el nu e chiar prost , dindu-si seama ca un procent de 0,5% voturi obtinut in infruntarea tedelistilor ii astupa nu traseul ci o pozitie cit de cit in orice alt partid. Pina una – alta, dra Basescu devine  sefa de facto a tedelistilor, deoarece, acestia alegindu-si ca presedinta o europarlamentara, doar doua variante devin posibile: fie tedelistii se duc cu totii la Bruxelles – ar vrea ei – ca presedinta lor sa-i conduca eficient, fie vor fi condusi, in lipsa presedintei – nici asta nu e rau pentru ei – de dra secretar general.

            Pe planul luptei politice, este posibil ca pesedistii sa fie din nou infierati pentru coruptie si pentru dosarele dlui Nastase; deasemeni, este posibil si ca pesedistii si penelistii sa inceapa sa afirme ca PD-L si Romania incep sa devina o afacere  a familiei Basescu, eventual chiar sa propuna ironic ca dra Elena Basescu sa fie trimisa ca prefect de Sibiu. Sunt curios care tema va birui in electorat: cea a vesnic coruptului Nastase ori cea a dinastiei Basescu?

BUN II VINUL GHIURGHIULIU !

            Cine dintre cei care au ori si-au cumparat cite o sfoara de pamint in afara Bucurestilor nu ar dori sa-si puna acolo, de o leguma, de un fruct, de o sticla cu vin? Dincolo de ideea ca nu mai consumi atitea chimicale ca in cazul celor cumparate din piata, este si dorinta omeneasca fireasca de a face cite ceva in mod creativ. De la coltul de rai proiectat mental si pina la realitate este insa in Romania o cale tare lunga si spinoasa, daca nu esti un profesionist in ale agriculturii. Pare paradoxal, este plina piata de seminte, de puieti si de butasi, pentru toate portofelele, cu preturi de la 3,50 lei si pina la achizitile intracomunitare la nivel de zeci de euro o bucata. Toate acestea dintr-un motiv foarte simplu: ca amator, nu stii ce sa pui. Sigur, dincolo de situatia in care platesti analize ale mostrelor de sol si studiezi conditiile climatice – lucru care cere bani si ani – ai posibilitatea de a arunca o privire in zona spre a vedea ce merge. Doar ca privirea nu este intotdeauna lamuritoare: in primul rind, fiindca de-a lungul vremii au aparut soiuri noi si interesante, care sunt tentante de incercat. In al doilea rind, deoarece traditionalismul local este totusi limitativ, ori chiar nu exista in ceea ce priveste unele plante. Literatura de popularizare pare bogata, doar ca articolele din revistele despre casa si gradinarit nu depasesc generalitatile. In sfirsit, au aparut si descrieri de soiuri in cartile publicate la noi, doar ca nici ele nu raspund satisfacator la simpla intrebare unde si ce sa plantezi. Colacul peste pupaza este dat de constatarea ca statiunile noastre de profil sunt intr-o stare foarte proasta, asa ca in unele domenii nu poti gasi de vinzare soiurile mentionate in carti si, mai ales, de faptul ca in pondere majoritara vinzatorii nu stiu ce vind. A pune unui vinzator o intrebare de detaliu despre materialul saditor pe care il vinde inseamna de multe ori a-i baga mortul in casa; se va piti imediat dupa ideea a este foarte ocupat, ca trebuie sa-si intrebe patronul – care nu va raspunde niciodata – ori, cum mi s-a intimplat recent, iti va raspunde cu o informatie pe care nu i-ai cerut-o. Toate acestea sunt, pina la urma, in avantajul vinzatorilor: sute de mii de amatori planteaza in Romania la noroc si intimplare, iar in situatia in care pomii ori vita nu se prind ori nu rezista, oamenii cumpara alt material saditor si planteaza din nou, cu speranta ca de data aceasta vor avea noroc. Numai ca au pierdut cel putin un an de crestere, iar vinzatorii le incaseaza alti bani.

            La vita de vie, situatia este complicata de faptul ca, de regula, amatorii nu prea au vreme sa-si ingrijeasca via foarte in detaliu. Si, in epoca in care incercam sa ne ferim pe cit putem de chimicalele care ne inunda viata din toate alimentele, parca nici nu i-ar impinge inima – ori nu au pur si simplu timp – sa tot dea cu lichide si prafuri pe vie, ori sa faca toate muncile de detaliu pe care le cere o cultivare profesionista. De aceea, cu vita de vie nobila e cam greu, iar pe de alta parte parca nu ti-ar veni sa pui chiar hibrizi producatori directi – apropo, numele popular la noi de zaibar vine de la producatorul francez de hibrizi producatori directi Seibel.

            Cum as pune si eu vreu 30 de butuci de vita de vie, am studiat chestiunea – o parte din studiu chiar in vreme ce dl Nastase triumfa in consiliul national al pesedistilor, nu pot sa ma rup complet de politica pe blog – si iata ce am aflat, ca sa nu mai treceti si dumneavoastra prin situatiile prin care am trecut eu.

            Cercetarea romaneasca s-a preocupat de obtinerea ori certificarea unor soiuri de vita de vie care suporta ingrijire redusa, deci cu rezistenta sporita la boli: au aparut soiuri romanesti pentru cultivare pe linga casa, pentru masa ori pentru vin fara pretentii: Valeria ( Valea Calugareasca), Admira (Cluj), Purpuriu (Valea Calugareasca), Andrevit (Cluj), Radames si Brumariu (Blaj). Totusi, nici unul dintre aceste soiuri nu se gaseste in acest an la vinzare la principalii vinzatori de material saditor si traind in Romania nici nu ma mai intreb de ce.

            Am constatat ca ungurii au fost mai isteti, ei facind inca din anii ’70 o serie de incrusicari care par foarte inspirate, uneori multiple, intre hibridul producator direct Seyve Villard 12375 si soiuri nobile, ceea ce confera hibridului rezultat atit din rezistenta mostenita de la parintele hibrid producator direct cit si din aspectul placut si gustul aromat de la parintii nobili, ca si o scoatere a acestor soiuri din zona hibrizilor producatori directi, ei fiind vinduti astazi ca vita nobila.

            Va fac cunoscute numele soiurilor respective care se gasesc in acest an la vinzare pentru plantare in Romania, fiindca vinzatorii nestiind ce vind, identificarea lor ca soiuri rezistente la boli si cu intretinere redusa, in listele de vinzari este imposibila. Ele apar in liste ca vita nobila, iar denumirile soiurilor s-ar putea sa fie insuficiente pentru a atrage atentia:

-         Bianca: incrucisare intre SV12375 si un vechi soi nobil austriac, Bouvier;

-         Perla de Zala: incrucisare intre SV12375 si soiul nobil (cu aroma de muscat) Perla de Csaba;

-         Palatina: a nu se confunda cu Palatin ( ca in listele vinzatorilor), care este un soi – tot hibrid – german; incrucisare intre SV12375 si Regina Viilor (Regina Viilor apare insa ca fiind tot un hibrid, deci poate fi prins si el in lista, cu mentiunea rezistentei mai mici la ger). Oricum la noi, fie ca se afla sub numele de Palatin, fie de Palatina, este vorba de soiul unguresc.

-         Muscat de Poloskey, codificat si R-10;

-         Nero: poate cea mai complexa incrucisare, Medoc (va aduceti aminte de Zavaidoc cu vinul Medoc?) plus Perla de Csaba plus acelasi SV12375 plus Gardoyini. Vita de vie cu boabe negre.

Cu exceptia Palatina, care face struguri doar pentru masa, celelalte soiuri pot fi folosite si pentru vinuri mai mult ori mai putin aromate, mai mult ori mai putin dulci si cu aciditate in limite normale.

Din lista de mai sus voi incerca sa plantez si eu in acest an. Imi urez succes!

CONSILIUL NATIONAL AL PSD

            La dimensiunile sale prea mari – 740 de membri – consiliul national al pesedistilor este un organism complet neoperational, ca fiecare membru sa-si spuna parerea in doar citeva fraze este nevoie de peste 100 de ore. Totusi, chiar acest dezavantaj se transforma intr-un mare avantaj atunci cind este vorba de presedintele acestui consiliu: baza sa de alegere este foarte apropiata de aceea a unui congres.

            Presedintele consiliului national nu este un executiv al pesedeului, dar, datorita bazei largi de alegere a sa, devine un personaj al carui cuvint este greu in partid. El poate fi vocea alternativa in situatiile in care conducerea partidului se comporta neinspirat.

            Dl Adrian Nastase lupta astazi sa devina presedintele acestui organism pesedist. Daca dl Nastase a invatat, in ultimii trei ani, ce inseamna sa fii in Romania cetatean obisnuit si a constientizat pe propria piele sirul lung de umilinte pe care le traiesc zilnic romanii in propria tara, atunci alegerea lui ca presedinte al consiliului national al pesedistilor va fi un cistig. Personal, cred ca dl Nastase a invatat multe in acesti trei ani si ca, in caz de victorie, vom vedea un alt domn Nastase in ceea ce priveste raporturile lui cu cetatenii, desi aparitia dlui Patriciu pe post de guru economic la o manifestare recenta organizata de dl Nastase imi atenueaza cumva aceasta impresie.

            S-ar putea ca dl Nastase sa nu fie ales. Nu va fi o nenorocire, fiindca va sti exact pe ce sta: momentul votului este un moment al adevarului, superior vorbelor frumoase pe care organizatiile teritoriale ale unui partid le arunca spre toti fruntasii partidului care ar putea cindva sa le devina sefi. In acest caz, dl Nastase isi va putea elabora din timp strategia personala de viitor.

            Ca om care – desi de dreapta – are consideratie pentru dl Nastase, ii urez dlui Nastase succes in incercarea sa de astazi: scena si lupta politica vor fi mai interesante.

PRESEDINTIE + GUVERN + PARLAMENT < INSTALATORUL

            La o zi dupa postarea mea dubitativa asupra celei mai potrivite atitudini a Romaniei fata de declararea independentei Kosovo, dl general Degeratu a facut o declaratie in care a aratat ca pozitia Romaniei s-ar putea schimba, in ceea ce priveste acest subiect. Declaratia sa da apa la moara dlui Marko Bela, care, intuind ca Romania va sfirsi prin a recunoaste Kosovo intr-o formula sau alta, pedaleaza bicicleta cit poate, stiind ca in curind va veni ziua in care va putea declara ca in sfirsit Romania a ascultat de UDMR in ceea ce priveste atitudinea fata de Pristina. Parlamentul Romaniei a primit si el o rasplata si anume a fost mingiiat pe chelie de Duma ruseasca, doar ca pretul gazelor a ramas acelasi. Si presedintele nostru s-ar putea bucura: dl Tadici a dat fuguta la Bucuresti unde a spus vorbe de recunostinta si a primit povete publice de la dl Basescu. Daca insa aruncam o privire asupra a ceea ce a spus dl Tadici in discursul sau, incepem sa banuim ca scopul principal al vizitei sale la Bucuresti a fost acela de a nu fi la Belgrad intr-o zi in care sirbii au iesit in strada iar citiva dintre ei au provocat dezordini atacind ambasade si punind foc, dezordini fara indoiala intuite de serviciile secrete sirbesti. In acest fel dl Tadici nu va fi legat de dezordinile de ieri de la Belgrad si se va putea spune ca nimic rau nu s-ar fi intimplat daca dl Tadici ar fi fost in tara; ca un politician versat, presedintele sirbilor stie sa adune puncte chiar si in nenorocire. Ceea ce ne-a spus dl Tadici la Bucuresti arata ca el intentioneaza pentru Serbia, cum se zice, rezistenta de onoare – adica o capitulare dupa ce va trage un numar onorabil de focuri – insa cu cuiul lui Pepelea ca nu va dori nici un fel de relatii cu noul stat Kosovo, iar daca sirbii vor discuta totusi cu Pristina atunci o vor face – nu? – la recomandarea Bucurestilor si nu din proprie initiativa. Omul stie bine nu doar ca traim intr-o lume puternic interconectata, dar si ca tinerii care si-au aratat nationalismul aseara pe strazile Belgradului vor ajunge, dupa ce vor fi obosit in luptele cu politia, sa tinjeasca dupa un hamburger, o cola si un film la multiplex. Acestea par a fi intentiile, fiindca evenimente pot sa apara iar lucrurile sa se schimbe subit oricind, de aceea dl Tadici incearca sa asigure Serbiei teren de joc pentru orice situatie previzibila.

            Constatam inca odata ca, sub aparente, lumea isi vede cu precadere de interese, mai ales in lumea dura si lipsita de protectie a globalizarii. Tocmai de aceea – desi pozitionarea parlamentului, guvernului si presedintiei in privinta Kosovo a fost in acord cu sentimentul popular, inclusiv cu sentimentul meu – m-am intrebat daca aceasta pozitionare este in acord cu interesul national. Cum, cu un decalaj de timp, aceste institutii incep sa se intrebe si ele acelasi lucru, imi dau seama ca este valabila si devine evidenta inegalitatea ‘presedintie + guvern + parlament < instalatorul’.

KOSOVO. PUNCT SI DE LA CAPAT.

            Mi-as incepe comentariul cu o scena de final: la nici 24 de ore dupa proclamarea independentei Kosovo, noul ambasador al Turciei la Pristina isi prezenta scrisorile de acreditare. Este greu de presupus ca, in doar 24 de ore, a fost cautata prin afacerile externe turcesti o persoana disponibila, a fost luata in papuci si in pielea goala din pat si, abia apuncind sa-si sarute haremul si copiii, a primit niste scrisori de acreditare scrise in mare graba pe spinarea ministrului turc de externe, dupa care s-a urcat in primul avion lasind bagajele sa-l ajunga din urma cindva. Faptul este graitor ca in capitalele din zona si in cele europene lucrurile au fost gindite si modelate din timp, iar contrastul cu vinzoleala de la Bucuresti a fost uimitor. Aici, desi data si ora precise erau cunoscute inca de vineri, lumea politica a parut a fi luata din somn. In timp ce europenii isi mai gindeau odata deciziile, tinind cont de evenimentele cele mai recente, Bucurestii de-abia isi pregateau primele reactii. Amatorism, nepasare ori teatru politic jucat la Bucuresti, spre a prezenta reactiile Romaniei ca fiind pur emotionale? Capac la toate, o media daca nu apropiata de isterie macar ingrozitor de cicalitoare cu o problema a Transilvaniei supralicitata de media insasi, cu totul gratuit in acest moment, pe un fundal pe care inca nu stim daca aceasta problema va fi pusa vreodata ori cind va fi pusa.

            Ce mai incoace si incolo, reactia politica la Bucuresti a avut un puternic iz electoral. Pe fondul majoritarei simpatii romanesti pentru Serbia, partidele s-au intrecut intr-o goana dupa inca o feliuta din electorat. De aceasta data partidele au dat buzna la Cotroceni schimbind, conform inregistrarilor televizate, glume cu presedintele. Nu au scapat ocazia de a se scuipa din nou unele pe altele, ca de ce partidul X a ramas la guvenare si de ce partidul Y declara altceva decit partidul X daca in fapt il sustine: in subliminal, ideea ca dincolo de agitatia de linga granite, mai este un buget de cheltuit si ce-o mai fi om mai vedea, so pe el baieti, procente la alegeri sa iasa.

            Reactia Romaniei ca stat a fost dubioasa, dincolo de fatada varuita in acord cu preferinta populara: teoretic Romania nu a recunoscut independenta Kosovo, dar o va recunoaste practic instaurind relatii cu noul stat, prin trimiterea acolo de militari si experti. Pare a fi ridicarea la nivel de stat a obisnuintei politicienilor romani de a o da cotita: adica dom’le nu putem face treaba pe fata ca este an electoral si pierdem voturi, dar gasim noi o cale subterana ca sa creem faptul implinit. Daca Serbia si-ar fi intrerupt relatiile diplomatice cu statele care au recunoscut statul Kosovo, as fi putut crede ca Romania, singura ori in intelegere cu europenii, recurge la un truc: adica, pe fondul ruperii de relatii intre Serbia si UE, ar urma sa asigure un binevenit si util canal de comunicare intre parti – reluind interesantul obicei al Romaniei comuniste de a reusi sa fie prietena cu toate partile implicate intr-un conflict. Serbia insa doar si-a retras ambasadorii, o reactie mult atenuata si care nu rupe in fapt legaturile cu europenii, ceea ce face optiunea Romaniei neoperationala. Ori am putea-o privi ca o punte intinsa catre dl Putin, care va veni in curind la Bucuresti si care, dat fiind ca nu o cunoaste pe dna Udrea, nu prea are puncte comune de discutie cu dl Basescu. Ori relatiile Romaniei cu Rusia trebuie totusi continuate cumva, chiar daca dl Putin va parasi curind presedintia, fiindca nu putem continua sa ne scuipam la nefirsit stind de o parte si de alta a Basarabiei. Pozitia Romaniei ii poate oferi dlui Putin ocazia sa spuna un multumesc dle Basescu, ceea ce ar putea deschide un dialog, altfel cei doi presedinti ar trebui sa treaca unul pe linga altul fara a avea ce sa-si spuna. Toate acestea in cazul in care Bucurestii si-au facut totusi niste socoteli, altele decit cele electorale interne, ceea ce i-a facut sa si ignore schimbarea de pozitie de ultim moment a unor state europene, care pareau a nu inghiti nici ele noul stat Kosovo.

            Fiindca altfel pozitia Romaniei, chiar daca este pe masura asteptarii populare, constat ca nu foloseste nimanui: nu foloseste Serbiei, fiindca au ramas prea putine voci in sprijinul ei; nu foloseste Kosovo, fiindca pe linga statele puternice pozitia Romaniei nu mai are importanta; nu foloseste Romaniei, fiindca daca o dezmembrare a ei este pusa la cale de SUA si intreg UE, sub privirile incurajatoare rusesti, atunci nu mai conteaza oricum ce pozitie am luat in cazul Kosovo; nu foloseste SUA si UE, Romanie exprimind o pozitie disonanta in raport cu ele; nu foloseste Rusiei, care oricum are acum teren suficient de joc in Balcani. Macar daca am fi putut avea cu Serbia niste relatii economice privilegiate, dar in situatia in care se afla Serbia acum nu ne putem astepta la prea mult Macar daca ar fi fost totusi o pozitie clara de principiu: dublata insa de recunoasterea de facto in mare liniste, nu ma mai duce gindul decit la momentul electoral care nu putea fi scapat. Ca urmare, ramine intrebarea daca pozitia Romaniei este in acord cu interesele ei. Eu unul nu ma pot pronunta, tot ce imi pot exprima fiind dubiile.

            Media vorbeste si scrie mult despre o victorie a Rusiei: foarte corect, rafinariile sirbesti au devenit deja rusesti, bulgarii joaca dublu, facind si pe placul UE dar ajutind si Rusia, iar niste baze militare rusesti care ar putea fi instalate in Serbia ar contura si mai mult un viitor cosmar politico-militar. Dar avem de-a face si cu o victorie a SUA: iata un prim stat musulman, Kosovo, unde se striga din toti plaminii traiasca SUA, in vazul tuturor canalelor de televiziune. Dupa mormaielile sustinute cu parale din Iraq si Afganistan, dupa vocile aprobative, dar in surdina, de la Riad, dupa blestemele de la Teheran, iata in sfirsit niste islamisti care ii aplauda sincer pe americani. Ramine sa vedem pentru cit timp. Deci Rusia cistiga, SUA cistiga. Cine nu pare a cistiga, dintre marile puteri? UE. Si aici cred ca se afla una dintre cheile subiectului Kosovo. Daca aflam ratiunile comportamentului UE, aproape ca aflam tot. Fiindca UE, in urma Kosovo, isi poate aduce noi baze militare rusesti linga granite, isi asuma riscul unui stat musulman revendicativ in sudul ei, isi poate crea singura probleme de atomizare statala in interior, isi asuma costuri mari pentru asigurarea Kosovo si, nu in ultimul rind, iata ca apare si primul stat european, Serbia, care zice – cel putin deocamdata – merci nu catre UE. Mediatic, UE inceteaza de a mai fi Eldorado-ul multvisat al estului european; primul refuz, asa cum a fost el, cam in coada de peste, s-a pronuntat. Si atunci de ce a facut UE ceea ce a facut? Sa fi fost inalti oficiali europeni mituiti de colo si de colo? Sa urmareasca – daca ne uitam la decizia marilor europeni si la ezitarile celor secundari – o atomizare a sudului european, benefica pentru balantele de vot in parlamentul european, unde marile puteri nu vor mai fi in pericol de a fi puse in minoritate la vot de statele din sud si din est? Fiindca problema atomizarii in spatiul european este pur si simplu o problema de buget: drumul spre viitorul popor european a inceput, desi el va fi lung si dificil, europenii se pot misca in voie si pot face afaceri cu cine vor: daca bascilor ori catalanilor nu le plac spaniolii, pot face afaceri cu altii; daca maghiarilor de la noi nu le plac romanii, pot face afaceri linistiti cu cei din Ungaria; daca corsicanilor nu le plac francezii, pot face afaceri cu italienii, similar pentru valoni, flamanzi si toti ceilalti. Singurul lucru care mai poate fi suparator este acela ca bascii si catalanii platesc impozite si taxe catre Madrid, maghiarii din Romania catre Bucuresti, corsicanii catre Paris, valonii si flamanzii catre Bruxelles (hopa!) si asa mai departe. Urmarea este aceea ca problemele autonomiilor sunt de fapt probleme bugetare: anumite zone din UE vor bugete proprii si reprezentari proprii: mai bine sef de stat mic decit prefect al unui stat mare. O atomizare administrativa a unor tari din UE va avea si consecinta de a crea in parlamentul european un bloc de voturi din nord contra unui numar dispersat de voturi din sud si est. Consecinta va fi aceea ca Germania si Franta vor domina linistite UE, Marea Britanie fiind si ea sub amenintare secesionista scotiana. Sa am oare dreptate in ceea ce am scris, sa ne indreptam oare spre o Europa a ducatelor si voievodatelor, de aceasta data democratice? Nu stiu.

KOSOVO

            Imi pare rau pentru Serbia,  imi va parea rau pentru Romania, rusine Europa.

FOAIE VERDE GAZ DE FRANCE

            Nu trecusera 48 de ore de la vizita dlui Sarkozy in Romania si Gaz de France a si anuntat cu chiraieli ca nu-i mai trebuie Nabucco. A cauta alte oportunitati inseamna a fi luat un sut in fund, semn ca proprietarii Romaniei nu s-au increzut in declaratia dlui Sarkozy - despre care am scris - si ca Franta poate fi pe aici doar chirias la mansarda. Un semn ca nici macar dreptul de a sapa un sant in Romania nu-l are oricine. Ma intreb daca romanii si-or fi sapat Brazda lui Novac singuri ori o fi fost si aceea rezultatul unei concesiuni agreate pe plan european. Pina una-alta, planurile vizitei dlui Sarkozy in Romania par a incepe sa se surpe unul dupa altul, asa ca inteleg de ce si-a tras dl Sarkozy un stilou de la Cotroceni, macar cu atita sa se aleaga si el. Si desigur cu afacerile pe care le va face tata socrul pentru bunastarea familiei prezidentiale franceze, asta daca nu va calca pe bataturi niste bordurari romani ori pe Asfaltatoarea din Urlati. Situatie in care la resedinta de la Golden Blitz vor fi luate decizii contrare dorintelor familiale elyseene. Desigur, daca familia Sarkozy s-ar decide sa consume pui din judetul Constanta, atunci situatia ar putea fi alta.

MATUSA ESTE TATA SOCRUL!

            Declaratia dlui Sarkozy, dinaintea vizitei sale in Romania, cum ca nu va semna acorduri comerciale datorita coruptiei din tara noastra a incetat de a mai face parte dintre declaratiile stupefiante: inaintea intilnirilor cu liderii romani, tot soiul de sefi de stat europeni profereaza fraze deranjante la adresa Romaniei. Lasind la o parte ideea supararii presedintelui francez ca proaspatul asternut conjugal i se raceste cit timp el trebuie sa impinga prin Romania la caruta participarii franceze la licitatii, fraze de acest tip fac parte din tactici consacrate: surprins si ocupat sa se justifice fata de acuzatii, musafirul ori gazda nu se mai poate concentra suficient asupra agendei comune si pleaca in discutii de pe o pozitie inferioara, concesiva. Diferenta este ca aceste tactici sunt aplicate doar tarilor considerate a fi de rang inferior: dl Sarkozy nu a indraznit sa zica nimic rau despre Rusia, dimpotriva, a baut cu dl Putin de i se rostogoleau ochii prin cap. Cum Henric al IV-lea a zis ca Parisul merita o liturghie, dl Sarkozy si-o fi zis si el ca dl Putin merita o betie. Dealtfel si fostul presedinte Mitterand a facut un intreg balet inainte de a sosi la Bucuresti, drept care si-a vindut 3 Airbusuri pe aici, din care unul a ramas pentru vecie linga Otopeni. Ca dupa aceea, semn al succesului dlui Sarkozy, s-a spus ca presedintele francez nu ar fi declarat ceea ce a declarat, asta este abureala, cum se zice la piata, oricit ar fi jurnalistii romani de inventivi, nu ar fi indraznit sa puna scorneli in gura presedintelui francez. Iar pina la urma dl Sarkozy s-a decis sa strige Vive la Roumanie, asa corupta cum e ea: ce nu face omul pentru malai.

            Dl Sarkozy si-a impletit insa in declaratie inca un sens, dind de inteles tarilor carora Romania le-a fost repartizata in masura mai mare ca a Frantei ca nu are de gind sa le calce pe bataturi in Romania, dincolo de un nivel rezonabil.

            In fine, ce a fost a fost, sa trecem pina si peste ideea nepotului de stalinista Olteanu de a reinvia in fata dlui Sarkozy obiceiul liberalicesc al votului cu ovatii; sa-i comunic doar dlui Olteanu ca acest gen de vot aduce in ultimul timp ghinion pentru penelisti. Sa facem insa o socoteala, cu ce dam si ce luam:

-         dam 120 de militari pentru Ciad;

-         dam constructia gazoductului Nabucco de pe teritoriul Romaniei lui Gaz de France, de parca noi n-am sti sa sapam santuri si sa punem acolo conducte sudate, dupa care sa astupam santul la loc;

-         dam francezilor niste licitatii, nu ca ar avea neaparat cele mai bune oferte, ci ca sa nu ne mai piseze atita la cap cu coruptia, doar ca vor incepe sa ne piseze altii, cei care vor pierde licitatiile cistigate de francezi.

-         ne mai gindim probabil la niste avioane Airbus ori mai degraba la Rafale.

-         in sfirsit, dar nu in cele din urma, dam niste parale proaspetei – dar se pare flamindei – familii Sarkozy.

Ce luam? N-am auzit nimic, in afara de dreptul de a pastra in continuare Renault pe plaiurile mioritice si de a incasa impozitul pe profit cit timp francezii vor avea amabilitatea de a se declara profitabili.

Ce-i al dlui Sarkozy e al lui: de cind e presedinte, pe unde s-a dus si ce-a facut a adus bani Frantei.

Daca v-a socat cumva ultima afirmatie cu liniuta de deasupra, sa detaliem nitel: daca nu avem de-a face cu o declaratie de avere ca la politicienii romani, dl Sarkozi este creditat cu o avere de 2 milioane, iar proaspata sotie cu alte 9. Va dati seama, daca nu ar fi presedinte al Frantei, cum s-ar uita la el dl Patriciu, dl Tiriac, dl Becali, pina si domni ca Hrebenciuc ori Mitrea, ori chiar de tipul Blaga ori Verestoy: ca la un om care de-abia isi poate cumpara un apartament de doamne-ajuta in Bucuresti. Iar delegatia dlui Sarkozy a cuprins un personaj ciudat: socrul dlui Sarkozy, care si-a recunoscut fiica de-abia in fata perspectivei ei de a deveni prima doamna a francezilor si care desigur ca nu a venit in buza Cotrocenilor spre a-i povesti fetitei ramase la Paris ce minunata este gradina botanica. Omul a fost adus ca sa fie vazut, adica sa fie recunoscut cind va veni mai tirziu, singur, spre a ne verifica gradul de coruptie prin cistigarea de afaceri si comenzi romanesti. Iar noi, romanii, stim prea bine cum merg lucrurile ca sa ne lasam pacaliti, chiar daca jurnalistii romani au evitat subiectul, desi au dat semne ca si ei au inteles: dragii mei, matusa dlui Sarkozy este tata socrul!

CNSAS, UN GUVERN AL TRECUTULUI

            Nu am reusit sa-mi scriu la timp parerea despre decizia curtii constitutionale privind legea de organizare si functionarea a CNSAS. Incerc sa o fac, pe scurt, acum. Fara indoiala, faptul ca decizia curtii a survenit unei plingeri facute de dl Voiculescu, un personaj nu prea indragit de romani – desi media pe care o are dl Voiculescu in proprietate este apreciata de public – ne-a pus in situatia de a privi, la inceput, cam chioris respectiva decizie. Lasind insa simpatiile si antipatiile la o parte si citind textul deciziei publicat pe site-ul curtii constitutionale, nu putem sa nu vedem dreptatea curtii in ceea ce priveste articolele din legea CNSAS declarate ca neconstitutionale.

            Asa este, CNSAS a fost organizat ca un organism aparte fata de sistemul institutional national, iar legea fusese facuta de asemenea maniera incit acest organism nu ca era independent in sensul clasic, ci nu dadea socoteala nimanui. Organismul care numea conducerea nu o putea revoca, controlul utilizarii fondurilor si resurselor era foarte greoi. CNSAS era un organ deliberativ, pe baza de vot, ceea ce era ciudat: in ceea ce priveste politia politica ori sunt probe ori nu sunt: aveam intr-a devar, datorita acestui sistem, de-a face cu un tribunal avant la lettre. Multe dintre deconspirarile facute de CNSAS au avut un iz politic. Deasemeni, sunt cunoscute citeva cazuri in care CNSAS a incercat sa forteze decizii de activitate de politie politica. Cu rang de ministri, salarii si avantaje corespunzatoare, dar, din cite afirma presa, pentru doar 2-3 ore de munca pe saptamina – adica un salariu orar de 20 de ori mai mare ca al unui ministru – sefii CNSAS ajunsesera sa formeze un adevarat guvern al trecutului, operind decizional si nu constatator. In aceeasi tendinta nationala de a-i ignora pe cei marunti, cunosc oameni care s-au adresat catre CNSAS si nu au primit vreodata vreun raspuns; nici acest organism nu este pentru oricine. In destule rinduri, CNSAS si-a facut cunoscute deciziile inainte ca toti pasii legali sa fie parcursi, in functie de oportunitatea politica, sefii organismului fiind desemnati tot pe criterii politice. Legea mai are lucruri strimbe: de exemplu, un om care a suferit pe nedrept din cauza politiei politice nu-si poate actiona delatorii in justitie – de pilda, la cel mai mic nivel, un om care a pierdut o pozitie ori venituri fiindca a fost incondeiat in mod mincinos de catre un informator interesat – intrucit numele delatorilor sunt sterse. Ceea ce a facut bun CNSAS a fost faptul ca a asigurat, celor carora le-a raspuns, accesul individual la dosar, desi in repetate ocazii au fost difuzate fragmente din dosare, prin surse, catre media.

            In principiu, accesul la propriul dosar, fie de urmarit fie de activist al politiei politice trebuie facut in mod individual. Publicarea dosarelor pe internet se poate face doar pentru cei care au facut politie politica: urmaritilor publicarea le-ar prejudicia imaginea. In plus, cei care au avut de suferit pe nedrept ca urmare a actiunilor politiei politice trebuie sa aiba posibilitatea sa se dezdauneze pe socoteala delatorilor.

            Nu avem de ce sa fim cuprinsi de disperare la gindul ca ar putea fi pierdut un organism in principiu benefic. Parlamentul trebuie insa sa corecteze legea astfel incit CNSAS sa devina integrat in sistemul nostru constitutional. Sper ca vor avea intelepciunea sa faca asta si ca prilejul reabordarii legii in parlament nu va deveni din nou subiect de dispute si de actiuni politice si ca, in urma refacerii legii, CNSAS va deveni un organism constatator, iar posibilitatile de a actiona ca un guvern al trecutului vor fi eliminate.