PCR, PCR, BALAMAUA TARII E!

            Daca ati crezut, dupa titlu, ca doresc sa scriu o postare despre Partidul Comunist Roman, atunci v-ati inselat. Este vorba de Partidul Conservator Roman.

            Cum scandalul a inceput sa faca parte din cotidianul romanesc, iata ca acesta a intrat si in casa politica a dlui Voiculescu. In P.C. –ul aflat in criza de credibilitate in afaceri. Dupa ce, bravo lui, si-a asigurat o prezenta de 8 procente in parlament la o pondere electorala situata pe la 2% si o participare manoasa la guvernare, care a pus destui neica-nimeni in posturi de directori, practicind in politica acel concept de afacere in care partenerul care semneaza si isi respecta angajamentul este intotdeauna inselat – calea cea mai scurta catre prosperitatea rapida - iata ca se pare ca avem de-a face cu ruperea in drum a carutei conservatoare. Mediatic, opiniile au fost dispersate intre un scandal pus la cale in scop de popularizare, conform axiomei careia nimic in Romania nu atrage atentia daca nu este scandalos – opinie a dlui Cristoiu – si ideea ca de conservatori cam incepe sa se aleaga praful – majoritatea surselor mediatice.

            Dincolo de sala frumoasa si bla-bla-urile discursive, problema centrala a congresului trebuie ca a fost foarte simpla: pe cine mai fraierim? Iar cele doua motiuni principale s-ar fi putut numi pe scurt “L-am fraierit pe Nastase, sa – l facem si pe Geoana” si “ Ne-am gasit prostul in Tariceanu”, reprezentind lipelile posibile pentru conservatori in noua lor incercare de a obtine un profit de patru ori mai mare decit investitia. Corespunzator, au candidat o doamna Popa experimentata pe traseul politic FSN – PDSR – APR – PC, presupusa a avea destula priza la pesedisti si un domn Anghel care, dupa ce a inceput prin a fi taranist si apoi liberal si-a gasit adevarata fericire la conservatori si care era creditat cu link-uri utile catre penelisti. Al treilea candidat fiind fiul ploii, dar care a facut sa se taie maioneza la care congresul conservator a invirtit din plin. Rezultatul votului a exprimat o indecizie si cum dl Voiculescu a avut grija sa-si pastreze prerogativa de a fi pentru conservatori calea, adevarul si viata – a transat indecizia favorizind-o pe dna Popa. Dincolo de racnetele care ma fac sa-mi imaginez ca si la conservatori cine-mparte parte-si face, consecinta va fi aceea ca dl Geoana va fi cel care va asculta in prima auditie cintecul de sirena al dnei Popa acompaniata de trupa Antenele, urmind ca – in cazul in care pesedistii se leaga de catargul amintirilor din 2004 – sa-si dezveleasca delicata glezna politica si pentru privirile penelistilor poate dornici si de alte intariri in afara ambulantei stafii politice a dlui Constantinescu. Va avea succes partidul - balama in tentativa sa de a – si gasi noul partid - usa?

UNIREA FACE PUTEREA. ANIVERSAREA FACE FLUIERATURI.

Basescu a fost fluierat! Ba Tariceanu a fost fluierat! Ba amindoi au fost fluierati! Ba si Geoana a fost fluierat! Acestea au fost surlele si trimbitele cu care media a prezentat adunarea de la Iasi din 24 ianuarie, destinata Unirii din 1859. Mediatorii diferitelor posturi de televiziune se chinuiau din greu sa traga concluzii diferite cam din aceleasi imagini si sunete dintr-un centru al Iasilor care arata de parca culorile noastre nationale ar fi rosu, galben si portocaliu.

Dl Basescu, crezind probabil ca Unirea de la 1859 era o chelnerita de la Golden Blitz, a adaugat un bacsis de 10 ani la nota de plata care totaliza 149. Dl Tariceanu a dat de inteles tarii ca domnitorul Al. I. Cuza a semnat adeziunea la PNL – urmind probabil a fi desemnat sef de organizatie de cartier si candidat la consiliul municipal – desi se stie ca orice ar spune dl Tariceanu tot taxa auto iese. Dl Geoana si-a clatinat fularul rosu – posibil Versace – lung aproape pina la pamint, bine ca nu s-a impiedicat in el – incercind un proletar joc verbal de glezne cu care sa-i scoale pe oropsitii vietii. Sigur ca fiecare a avut parte de 1/3 aplauze si 2/3 fluieraturi. Apoi s-au incins horele separate de partid, fiecare pe voturile si mamaliga lui, asa ca din relatarile media care s-au mai strecurat printre tentativele de a ridica evenimentul la rang de scandal nu am mai inteles cine si de ce s-a mai retras noaptea cu torte.

Ceea ce nu a mai informat media romaneasca, ori a informat cu o voce atit de inceata ca nu a auzit-o nimeni, a fost ca pe 24 ianuarie la Iasi s-a mai petrecut ceva, ceva fara nici o legatura cu bilciul politic comis de organizatiile iesene ale principalelor partide cu participarea extraordinara a sefilor nationali. Si anume intre primarul Iasilor si cel al Chisinaului a fost semnat acordul de infratire dintre cele doua mari orase. Justificarea surdinei mediatice a fost aceea ca semnarea nu a stirnit nici un fel de fluieraturi, ci doar aplauze si urale. Dl Basescu, care trebuia sa fie de fata la acest act, s-a evaporat din motive numai de el stiute, probabil dupa o schema pe care am folosit-o cu totii ca sa scapam de corvezi.

Intr-un moment in care, avind Rusia in spate, Voronin si aparatul sau de stat si mediatic ataca politic Romania cu furie, cele doua mari orase dau un raspuns deloc galagios, dar foarte ferm. Mult mai delicata, media din Chisinau informeaza numai despre acest acord, trecind in uitare pentru cetatenii Republicii Moldova scenele cu fluieraturi pe care cei trei capi politici romani le-au pus la cale unul altuia. Are dreptate, doar media romaneasca promoveaza manelele.

UN PAS MIC PENTRU MEDIU, UN PAS MARE PENTRU BUZUNARE

O stire aparent neinsemnata: ministrul mediului, dl Attila Korodi anunta ca va interzice magazinelor sa ofere consumatorilor gratuit pungi de plastic, incurajind astfel folosirea plaselor din hirtie reciclata sau din materie textila si reducind astfel poluarea cu material plastic. La o prima vedere, minunat: o contributie – cit se poate – la reducerea consumului mondial de petrol si scaparea de grija a gunoierilor de a tria la pungile de plastic, aruncate de populatie ori refolosite in gospodarii la impachetarea gunoaielor menajere.

Dar sa aruncam si o a doua privire: in fapt, consumatorii au doar impresia ca pungile le sunt oferite gratuit de catre magazine. In realitate, consumatorii le platesc, doar ca in mod implicit si nu in mod explicit. La o medie de 5-10 bani punga, totalul pungilor oferite consumatorilor in mod asa-zis gratuit, adica prin plata implicita, cred ca depaseste 200000 de euro pe zi, ori, daca vreti, este probabil ca se apropie anual de 100 de milioane de euro. Aproape 100 de milioane de euro pe care consumatorii ii platesc anual in mod implicit, la nivel national, pentru pungile asa-zis oferite gratuit. Sufla dl Korodi vreo vorbulita despre cum le vor fi returnati consumatorilor acesti bani, plata implicita pentru bunuri care nu le vor mai fi oferite? Evident nu, fiindca acesti bani nu vor fi returnati! Primeste el vreo cotizatie pentru acest supliment de profit de aproape 100 de milioane de euro? Poate ca da.

In afara de asta, va inflori un comert cu sacose non-plastic. Pariez un ac cu gamalie contra unui mertan ca firme ale udemeristilor si prietenilor lor penelisti fac deja stocuri din astfel de sacose. Se prinde cineva cu mine la pariu ca sa iau si eu un mertan de la el? Isi va lua si dl Korodi ceva la asta? Cred ca da. Pe deasupra, ca sa nu fie foarte suparati cei care se ocupa cu pungile de plastic si – doamne fereste – sa inchirieze vreun ucrainian, pungi de plastic vor mai fi oferite consumatorilor, dar contra cost si la preturi foarte mari: ce se pierde la cantitate va fi recuperat la pret. Si uite cum, gratie dlui Korodi, mare aparator al mediului, consumatorii din Romania nu numai ca vor pierde aproape 100 de milioane de euro pe care ii cheltuiesc acum implicit pe pungi, dar vor mai cheltui alte 200-300 de milioane de euro anual pe pungi asa zise ecologice, fiindca vor avea baietii grija sa nu se mai vinda sacosele acelea din vechime, care rezistau cite 10-20 de ani: la o luna-doua, gata.

O regindire udemerista a vechii tehnici de a lua putin de la multi. Un pas mic pentru mediu, un  pas mare pentru buzunarele prietenilor.

A INCEPUT NOUA CAMPANIE ELECTORALA?

            Evolutia dezvaluirilor in cazul dnei Nicolai face sa constat ca fantezia mea din postarea trecuta a fost destul de aproape de adevar: pagina 62 a mapei profesionale dovedeste o poveste cam in sensul celei imaginate de mine. Nu cred ca are rost sa mai discut aceasta mapa, a fost ras-discutata in media si interpretata in toate sensurile. Doar sa-mi scriu concluzia: indiferent de interpretarea gradului de gravitate al faptelor, intimplarile arata ca dna Nicolai este cel putin uneori superficiala si ca, macar la nevoie, este capabila sa nenoroceasca oameni in interesul ei, ca si faptul ca recurge cam des la procedee de substitutie – fara sa ma mai complic cu interpretari juridice ale acestor substitutii. Fiindca, pina la urma, nu atit trecutul dnei Nicolai este important, cit trasaturile de caracter si comportamentale care rezulta din el. Erorile pot fi evitate datorita experientei de viata acumulate, dar caracterul si comportamentul ramin.

            Pina la urma, problema ramine una a PNL, despre care re-observ ca isi stabileste demnitarii dintr-un cerc foarte restrins de persoane, bine legate intre ele; tot un fel de gasca deci.

            Publicarea mapei dnei Nicolai a mai deschis doua probleme: prima este aceea a faptelor din trecut ale dnei Macovei si chiar ale presedintelui Basescu. Despre activitatea de procuror a dnei Macovei s-au mai facut dezvaluiri; deasemeni, cele 160 de erori recunoscute de ea insasi in numai 4 legi ne ofera destula informatie despre capacitatea ei profesionala. Despre presedinte se reia chestiunea facturii din Anvers si apare si o acuzatie de adevarat incendiator al portului Rouen, al doilea ca marime al Frantei. Diferenta de nuanta este ca aceste dezvaluiri nu le mai pot bloca celor doi carierele: dna Macovei si-a inceput deja cariera internationala si nu cred ca va mai fi propusa ministru in Romania intr-un viitor previzibil, iar dlui presedinte nu i se mai poate lua mandatul inapoi. Pe de alta parte, esenta celor doua povesti este diferita: in cazul prezidential, electorii s-ar putea chiar sa aprecieze smecheriile din trecut ale actualului presedinte; sa nu uitam ca dl Basescu a fost ales presedinte tocmai pentru ca intruchipeaza trasaturile unei bune parti a electoratului, care se regaseste in el. A doua problema este dosarul de cadre: am vazut destule persoane publice vociferind impotriva dosarelor de cadre. Oare de ce? Lasind la o parte faptul ca intotdeauna cadristii erau strins cuplati la fosta securitate – iar dl Pacuraru a fost cadrist – dosarele de cadre cuprind doua parti: partea profesionala si cea politica. De partea politica nu cred ca respectivele persoane publice ar avea de ce sa fie nemultumite: un statut de opozant al comunismului reliefat de dosarul lor de cadre le-ar aduce servicii azi. Se invoca existenta in dosare a unor mizerabile delatiuni, dar cu ce ar fi ele deranjante astazi daca ele nu s-au confirmat? Dealtfel sa nu ne imaginam ca in firmele de azi nu se fac delatiuni pe care sefii de resurse umane nu le aduna in dosarele personale. Cred ca mai degraba persoanele publice care vocifereaza se tem de aparitia la lumina a unor caracterizari profesionale si umane care ne-ar arata alte lucruri decit cele pe care ar dori ei sa le vedem, deoarece avem in politica multe persoane publice care s-au apucat de politica fiindca erau incapabili de a reusi in profesie, majoritatea profesiilor cerind in principal fapte si nu vorbe, ca in politica romaneasca. Urmarea este aceea ca ar trebui sa retinem si sa urmarim cu atentie acest tip de persoane: ajunse in pozitii importante, ele vor incerca intotdeauna sa-si acopere incapacitatea cu vorbe.

            In sfirsit, tot numai miere, dl presedinte a dat drumul unor dosare penale ale unor demnitari ori fosti demnitari catre justitie. Despre dosarul dlui Nastase am mai scris ca il cred o facatura menita sa-l tina pe dl Nastase ocupat: o fi avind dl Nastase bubele lui, dar nu cred ca referitoare la termopanele din Zambaccian. Cum se apropie un important si poate decisiv summit al pesedistilor, impresia mea este ca presedintele ii mai ofera o gura de oxigen dlui Geoana. Despre dl Seres cu udemeristul asociat mi-am format opinia ca au faptuit intr-adevar cele reprosate, dar ca faptele vor putea fi cu greu condamnate penal, din moment ce documentele publicate pe surse nu pot proba un prejudiciu adus statului roman, strainii cu care au conlucrat cei doi oferind realmente si platind cel mai mare pret in respectiva licitatie. Poate insa ca dosarul contine mai multe probe.

            Un semnal ca presedintele nu se teme sa conlucreze cu un penelist la justitie, dar nu cu dna Nicolai. Si, mai ales, un semnal ca noua campanie electorala a inceput.

JOC DE DOI? BASESCU-NICOLAI? BASESCU-TARICEANU? BASESCU-PATRICIU? BASESCU-PNL?

            Ceea ce se intimpla acum in legatura cu validarea ministrului de justitie nu ar trebui sa ma stirneasca: o cearta cum au mai fost in politica noastra. Totusi, cum ne aflam intr-un permanent razboi politic, iar micile avantaje se pot transforma in timp in altele mai mari, sa incerc sa comentez nitel aceasta chestiune.

            Numirea dnei Nicolai ca ministru de justitie pare a insemna pentru dl Basescu ca a scapat de dracul si a dat peste taica-sau, ori mai degraba peste maica-sa. Unele voci sustin ca dna Nicolai s-ar fi laudat in public ca il va lega pe dl Basescu. Un comunicat destul de imprudent al dlui Patriciu a sustinut-o pe dna Nicolai. Dl Tariceanu pare a fi numit-o cumva impotriva propriei vointe, sub presiunea mai multor vicepresedinti, totusi si-a facut din aceasta numire o cauza personala.

            Presedintele, ca de obicei, evolueaza la limita cadrului legal. Temeiul comportamentului sau ar putea fi tocmai precedenta decizie a curtii constitutionale, care a taiat o felie si pentru presedinte, specificind ca presedintele ‘poate cere primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale pentru funcţiei de membru al Guvernului’. Si cam asta sustine dl Basescu ca face: cere primului ministru sa renunte la propunere. A zis nu – si probabil ca va afirma ca ‘nu’ nu inseamna veto - a scris scrisori, a dat telefoane catre premier. Conditia legala pe care dna Nicolai nu ar indeplini-o, conform afirmatiei dlui Basescu, ar fi o pata in biografia profesionala a fostei procuroare: inchiderea unui om nevinovat urmata de eliberarea si inchiderea fara judecata a vinovatului ‘adevarat’, prin substituire de persoane. Sa incercam sa detaliem un pic, pe baza unor presupuneri de bun simt. Asadar, in calitate de procuror in judetul Calarasi, dna Nicolai, fie ca, asa cum s-a zis si de dna Macovei, oferea militiei mandate semnate in alb, fie ca a dat dovada de superficialitate semnind un mandat fara a verifica toate datele, a bagat la mititica un nevinovat. Sigur ca dna Nicolai nu era singura vinovata – ceea ce cred ca a si salvat-o – dat fiind ca in acea vreme atit arestarile cit si anchetele erau facute de militie. Totusi, arestatii treceau prin fata procurorului, asa ca ne putem imagina cam cum a decurs intilnirea dintre dna Nicolai si arestatul fara vina, din moment ce dna Nicolai nu a profitat macar atunci de prilejul de a-si repara eroarea. Pentru cei care au comis eroarea judiciara, dna Nicolai si militieni, poate si un judecator, lucrurile erau cum nu se poate mai proaste: Nicolae Ceausescu, oricum ar fi fost el, spunea mai in fiecare cuvintare a sa ca nici un om nu trebuie sa faca puscarie nevinovat. Grupul respectiv incalca deci o dispozitie expresa si repetata a sefului statului, asa incit pentru dna Nicolai se contura perspectiva deloc roza de a privi mult timp peisajul prin fereastra unui anumit stabiliment din comuna I.L. Caragiale. Cum eroarea angrena mai mult ca sigur mai multe persoane dintre destul de puternicii din judet, e probabil ca s-a decis corectarea erorii pe tacute, fiindca la Bucuresti un Ion Dinca, zis Ion TeLeaga, atit astepta ca sa zornaie catusele, asa incit o alta persoana, zisa vinovata, a intrat, cu concursul aceleiasi dne Nicolai, la pirnaie fara nici un fel de alte formalitati. Lucrul nu era posibil fara o sustinere atit de la judeteana de partid cit si de la securitatea judeteana – care puteau informa Bucurestii in paralel - si nici fara inchiderea ochilor procurorului-sef al judetului. Probabil ca arestatul fara vina a fost amenintat sa-si tina gura, in loc sa fie despagubit. Totusi, desi povestea parea ca s-a inchis acolo, fara pedepse, cineva din procuratura a fost destul de prudent pentru a o incondeia pe dna Nicolai la dosar. Sigur ca ne punem si intrebarea daca macar al doilea arestat era in adevar vinovatul, dar asta nu mai avem de unde sa o stim.

            Pentru dna Nicolai, o astfel de poveste este sensibila: colaborarea la o eroare judiciara si la corectarea ei ilegala, indiferent daca din superficialitate ori din obedienta fata de militie, este o poveste care nu poate sa fie nici astazi gustata de public; nimeni nu are chef sa fie luat de pe strada si sa petreaca vreo citeva luni la mititica de nevinovat, efect al unei erori din superficialitate ori obedienta, oricum un abuz; despagubirile ulterioare nu folosesc la nimic. Pe de alta parte, cum mai toti traitorii acelor vremuri realizeaza ca o scapare de pedeapsa presupunea si complicitatea securitatii, acesti traitori vor incepe sa se intrebe care era natura relatiilor dnei Nicolai cu securistii si cu liderii comunisti locali, din moment ce a obtinut tacerea serviciilor secrete de atunci. Omeneste vorbind, dna Nicolai si-a cam mincat bruma de simpatie la popor cu aceasta poveste, daca o fi avut. Dat fiind ca presedintele a dat astazi presei dosarul dnei Nicolai, vom sti in curind mai multe, ori mai putine.

            Argumentul unor analisti politici este acela ca nici dl Basescu nu este curat: macar cu flota si casa din Mihaileanu. Da, numai ca deocamdata la dl Basescu nu e nimic probat in justitie, in timp ce la dna Nicolai apare incondeierea in fisa profesionala, niciodata contestata de dna Nicolai.

            Povestea dnei Nicolai va fi una sensibila si pentru membrii curtii constitutionale, daca premierul va alege calea acestei curti. Majoritatea procurorilor si judecatorilor din Romania au pete in biografia lor profesionala, sunt ca leoparzii. Le va fi greu sa se dea cu presedintele in decizia pe care o vor lua, fiindca vor crea un precedent juridic in baza caruia oricare dintre procurori si judecatori va putea spune pas la promovari si va dati seama cum vor fi priviti membrii curtii dupa ce vor faulta intregul lor corp profesional. Nici cu doamna Nicolai nu se vor putea da membrii curtii constitutionale, deoarece vor da apa la moara celor care vor putea spune ulterior, inclusiv presedintele, ca la noi justitia este o afacere de gasca si corb la corb nu-si scoate ochii; ar fi urit in ochii oamenilor ca membrii curtii sa fie alaturi de un fost procuror care a trimis un nevinovat dupa gratii; era mult mai usor sa fi luat niste spagi. De aceea cred ca, daca subiectul va ajunge la curtea constitutionala, membrii curtii vor da o decizie scaldata, in care, chiar daca decizia va fi inclinata spre dna Nicolai, presedintele va avea din nou taiata o felie a sa, pe care o va putea utiliza ulterior, cind ii va veni bine. Ori chiar vor emite o decizie in care si premierul si presedintele vor avea dreptatea lor, ceea ce va incurca lucrurile si mai mult. Nu imi mai aduc aminte daca in lege este specificat sau nu un termen in zile de completare a guvernului; daca da, atunci dl Tariceanu ar trebui sa fie atent la numaratoarea inversa.

            Am vazut ca premierul nu ar fi prea incintat sa supuna parlamentului numirea dnei Nicolai. Banuiesc ca asta din cauza comportamentului ambiguu al dlui Geoana, care ar putea gasi de cuviinta sa puna pesedeul sa o trinteasca pe dna Nicolai, ceea ce ar putea antrena si prabusirea guvernului. Oricum, livrarea mapei profesionale a dnei Nicolai catre presa ar face ca parlamentarii care ar dori sa o aprobe pe dna Nicolai sa se simta destul de inconfortabil. Depinzind de continut, aceasta mapa profesionala ar putea hrani media destul de mult timp si cred ca, in sinea lor, destui oameni de media ii sunt recunoscatori presedintelui pentru acest gest care ar putea creste tirajele si audientele, mai ales ca media ar mai putea macar presupune ca va gasi si alte lucruri pe acolo.

            Ca urmare, presedintele pare a se fi asigurat ca nu va iesi rau din poveste indiferent daca dna Nicolai va fi ori nu confirmata pe o cale ori pe alta. Si premierul pare a fi inteles acest lucru, din moment ce totusi a avut pina la urma o intilnire cu presedintele pe acest subiect.

            Pina la urma, cu cine joaca presedintele acest joc? Cu dna Nicolai? Cu dl Tariceanu? Cu dl Patriciu? Cu intreg peneleul?

SUCCINTE ESTIMARI PRIVIND TELEVIZIUNEA DIGITALA

            Pentru ca tot am scris pe blog despre digitalizare, iata citeva succinte estimari privind viitorul televiziunii, transmise recent.

-         exista o reducere semnificativa pe plan mondial in privinta utilizarii media traditionale incepind cu anul 2005, cu o scadere de audienta de 17% pentru TV si 14% pentru ziarele nationale.

-         se asteapta ca dezvoltarea cea mai importanta in TV european sa fie in sectorul digital terestru, cu 109 milioane de abonati la sfirsitul lui 2010;

-         TV digitala prin cablu va cunoaste dezvoltarea cea mai mare in SUA, urmata de televiziunea digitala prin satelit; sectorul digital terestru nu este estimat ca o platforma semnificativa pentru SUA, desi va avea si el citeva zeci de milioane de abonati pina la sfirsitul lui 2010.

-         se asteapta ca zona Asia-Pacific sa fie cea mai mare piata pentru abonamentele TV mobile, cu aproximativ 76,3 milioane de abonati in 2012.

-         Procentele IPTV se vor situa, pina la sfirsitul lui 2010, intre 7,5% si 8,6%, iar IPTV va cunoaste investitii majore, bazate pe atractivitatea profitului per abonat, datorita gamei largi de servicii oferite in acest sistem.

BLOGURILE POLITICE, UN PERICOL PENTRU UNII JURNALISTI

            In ziua de 7 ianuarie, dl Razvan Barbulescu, editorialist la JN, a publicat un articol intitulat ‘soimii politici ai blogurilor’, in care face o trecere in revista a blogurilor unor politicieni. Dupa cum indica titlul, articolul este unul usor persiflant: dl Iliescu s-ar tine de conversatii usoare cu dl Nastase si publica poezele de craciun, dna Udrea scrie despre taierea porcului, iar dl Nastase isi pierde vremea scriind despre cartile citite recent. Dl editorialist evita sa pomeneasca despre subiectele serioase abordate de politicieni pe blogurile lor, incercind sa justifice cumva titlul articolului care, in mod evident, se trage din expresia ‘soimii patriei’ si nu de la caracteristicile cunoscutei pasari. La prima vedere, am putea considera ca stimabilului editorialist i s-a pus o simpla pata pe scufita ori ca, in criza de idei, a scris si el ceva ca sa aiba ce preda redactiei inainte de inchiderea editiei. Numai ca in Cotidianul de astazi hop si un comentariu al dlui Patrasconiu tot despre blogurile politicienilor. De aceasta data in ton mai serios, dnii Iliescu si Nastase sunt facuti decazuti, ratati, neadecvati – fiind bagat in galeata si dl Geoana – iar blogurile sunt asimilate unor spatii ale disperarii si reinventarii.

Las la o parte caracterizarile facute dnilor Iliescu si Nastase in Cotidianul, e in fond si la urma urmei o chestiune de opinie a comentatorului si probabil si a unei parti a cetatenilor. Mult mai importanta mi se pare adversitatea cu care jurnalistii au inceput sa priveasca blogurile si mai ales pe cele ale politicienilor. Avem de-a face cu o ridiculizare a blogurilor, facuta prin ridiculizari la virf. Vrind – nevrind, depasim barierele politice si avem tendinta de a deveni solidari in fata jurnalistilor. Trebuie sa o luam asa, nu avem incotro: de exemplu, dl Barbulescu putea gasi savuroase exprimari de umor involuntar chiar pe blogurile unor colegi si colege de breasla: o doamna ziarista afirma ca a facut icre de stiuca – ii mai trebuie un stiucan care sa-si depuna laptii pe ele; o alta scrie ceva de genul ‘excesiv in exces’ sau cam asa ceva, nu am stat sa le vinez pe stimatele doamne; o a treia se tot lamenteaza ce obositor e prin redactie, s.a.m.d. Si atunci incep sa ma intreb de ce o atare atitudine acoperita sub niste opinii politice? Deoarece mesajul pentru cititorii respectivelor ziare imi este destul de clar: bai fraierilor, cititi-ne pe noi in ziar, nu va duceti pe bloguri, acolo sunt niste decazuti, niste ratati, niste neica nimeni care se tin de prostii si poezele.

Si iau o statistica de vinzari zilnice ale unor ziare publicata de Romania Mare:
- Adevarul 5971 exemplare;
- Ziua 8355 exemplare;
- Gandul 10797 exemplare
- Cotidianul 15000 exemplare;
- Romania libera 16175 exemplare
- Gardianul 1637 exemplare;
- Ziarul Financiar 1320 exemplare;
Comparativ, blogurile principalilor politicieni au o medie de ordinul a doua mii de cititori pe zi de fiecare blog, la mai putin de un an de la infiintari, desi, din motive tehnologice, ele se adreseaza doar unei categorii de cetateni si nu intregii populatii, adica doar cetatenilor care dispun de calculatoare si internet.

Aparute initial ca formule de jurnal personal si de comunicare personala sau de grup – glumele care se faceau despre postari care descriau senzatiile personale la schimbarea ciorapilor nu erau prea departe de adevar – blogurile au deviat rapid de la scopul initial declarat, datorita unei caracteristici foarte puternice: comunicarea personala directa. Ca si posibiliatea de a reda ori forma un aspect al imaginii personale prin acest tip de comunicare. Pentru ziaristi, blogul a insemnat o mana cereasca, ziaristii fiind printre primii bloggeri si printre cei mai efervescenti: se puteau prezenta ca oameni, puteau scrie lucruri neincapute in articole, chiar articole paralele sub forma de opinii, puteau culege reactii de la cititori, permitind adecvarea la vederile acestora ori lamurirea unor aspecte neintelese ori nepercepute de cititori la lectura publicatiei. Cred ca peste 90 de procente dintre ziaristi, in orice caz dintre ziaristii mai tineri, au in prezent bloguri, iar activitatea in lumea blogurilor a dlui Ciutacu este unul dintre cele mai graitoare exemple. Dl Ciutacu, dincolo de felul sau personal de a se manifesta, care poate sa nu placa sau sa placa, apare ca un om care nu doar comunica pentru a trai, ci si care traieste pentru a comunica.

Aparitia blogurilor politice si in general dezvolarea formulei de blog a inceput insa sa deranjeze in special lumea presei, alte formule mediatice fiind mai putin afectate, datorita tendintei publicului de a se duce catre sursa primara de informatie. Pina acum, ziaristul era considerat o sursa primara, ceea ce de multe ori crea posibilitatea distorsionarilor si manipularilor in informare, mai ales in cea politica. Acum, cititorul poate verifica informatia de presa in destule cazuri, avind posibilitatea de a merge pe blogul persoanei respective, de a citi opinia acesteia si chiar de a intra in dialog cu persoana, avind posibilitatea de a se lamuri direct, e drept in masura in care persoana vizata dispune de timp pentru dialog ori considera subiectul important. Urmarea este aceea ca intre aparitia blogurilor politice si scaderea vinzarilor ziarelor este o legatura. In paralel, au aparut din neantul internetului comentatori politici remarcabili si anonimi, care concureaza in postarile lor articolele unor ziaristi cu pretentii. Sigur ca exista si bloguri benefice pentru presa, acele numeroase bloguri in care autorii lor se multumesc a reda stirile din ziare, diseminindu-le spre grupuri, ceea ce foloseste publicitar ziarelor din care stirile sunt preluate, dar, pe ansamblu, pe masura ce oamenii inteleg din ce in ce mai bine posibilitatile oferite de bloguri, impactul dezvoltarii blogurilor asupra presei este unul negativ. Ca si forumurile, blogurile permit comunicarea multipla intre cititori, transformind de multe ori postarile in dezbateri vii, atit de vii incit nu odata printre comunicatori apar persoane cu intentii si manifestari malefice, unele chiar platite pentru aceste manifestari. Fata de forumurile ziarelor, blogurile raspund mai bine nevoii naturale a fiecarui om de a fi considerat important. Una dintre urmari in cazul blogurilor politice este aceea ca presa incepe sa-si piarda din capacitatea de a forma opinii, o parte din aceasta transferindu-se direct politicienilor autori de bloguri.

Asadar, cred ca si in cazul celor doi jurnalisti, dincolo de consideratiile politice proprii pe care nu am de ce sa le acuz, acelea sunt ele, se ascund, poate la nivel subconstient, disperari si defulari.

DL VOSGANIAN AJUNGE LA VORBELE INSTALATORULUI. SI CE FOLOS?

            Va mai amintiti cu cita veselie si exuberanta sporovaiau dnii Vosganian si Pacuraru, la televiziuni, sub asistenta domnilor Cristoiu si Gidea, cum ca nici o problema cu majorarea pensiilor si cum dadeau ei de inteles ca scepticii nu se pricep?
Iata ca o stire din EVZ de azi afirma ca, in cursul unei intrevederi la Cotroceni, acelasi domn Vosganian l-a anuntat pe dl Basescu cum ca sustinerea majorarii pensiilor este nesigura cu anul 2009. La stilul dlui Vosganian de a arunca vorbe, nesigur inseamna jale mare, adica imposibil.
In acea perioada in care dl Vosganian tropaia de la o televiziune la alta incercind sa-si arate o virtuozitate si o anvergura pe care nu le are – utilizind reteta politica de slab nivel practicata in Romania, adica scepticismul altora este ceva jalnic iar vorbele lor gargara - eu am scris trei postari pe forumul dlui Cristoiu din JN in care cred ca am aratat suficient de credibil ca majorarea pensiilor nu doar ca este nesustenabila, ci si ca avem de-a face cu o pacaleala politica. As fi dorit sa reiau aici postarile in original, dar am vazut astazi ca JN a sters din arhive toate vechile postari. Deh, ce inseamna niste amariti de forumisti pentru niste mari gazetari? Am mai vazut ieri in JN un ‘mare’ editorialist care se lua de bloguri, drept care ii voi dedica o postare in acest spatiu.
In postarile respective, am afirmat, aducind argumente, urmatoarele:
- modificarea legii majorarii pensiilor, initiata de citiva deputati pesedisti in cap cu dl Sirbu, a fost facuta cu scopul real de a asigura pensii de stat cu valori nelimitate, desigur pentru cei avuti, intrucit statul nu da faliment si nu fuge cu banii, asa cum ar putea face unele dintre fondurile private de pensii; prevederea majorarii pensiilor pentru toti romanii a avut scopul de a se crea masa de presiune politica necesara, precum si recunostinta electorala; expunerea de motive asociata proiectului de lege era facuta atit de prost incit mi-a aratat ca dl Sirbu si compania sunt de un diletantism care nu le da dreptul sa se numeasca parlamentari.
- pentru a fi sustinuta cresterea de pensii invocata ar trebui taxate venituri suplimentare la nivelul actualului fond national de salarii;
- sustinerea cresterii pensiilor de la bugetul national ar fi insemnat, conform legii, nu doar grevarea bugetului national cu o suma de 1-3 miliarde de euro anual, dar si punerea bugetului asigurarilor sociale intr-o grava situatie, prin indatorarea acestui buget fata de bugetul de stat si prin necesitatea de a crea excedente in bugetul asigurarilor sociale din care sa fie stinsa datoria respectiva.
- Guvernul Tariceanu, sustinut de pesede, a etapizat cresterea pensiilor astfel incit etapa cea mai dificila sa fie lasata in seama viitoarei guvernari, care, la momentul respectiv, era banuita a nu include nici penele nici pesede; o bomba politica plasata in curtea adversarilor. Conform sperantei de viata la romani, o jumatate dintre barbatii pensionari ar fi morti inainte de a prinde etapa de majorare mai substantiala.
Iata ca dl Vosganian o suceste acum, declarind presedintelui ca cresterea pensiilor cu care tot ne dadea el peste nas la televiziuni, nu doar noua ci si unor analisti de talia dlui Serbanescu, este in fapt nesustenabila. Mai ramine ca dl Vosganian sa rosteasca precum prezentatorul din bancul cu strip-tease cu Natasa: iata, tovarasi, unde ne duc practicile capitaliste! Nu practicile capitaliste, ci practicile demagogice ale fruntasilor penelisti, care par a nu mai avea nici o urma de bun simt in eforturile lor spre a pastra puterea. Dl Vosganian ajunge acum la cuvintele Instalatorului si il si pune in dificultate pe presedintele Basescu, la fel ca in situatia promulgarii, anuntindu-l pe presedinte ca nu doreste sa comunice poporului aceasta informatie. Adica arunca mingea presedintelui, care ar fi umplut de scuipatul popular in cazul in care se va decide sa faca el anuntul. Iata ca Argetoianu, considerat modelul tipic de josnicie in politica romaneasca, pare de-a dreptul un gentleman pur-singe pe linga dl Tariceanu si alti fruntasi penelisti. Cinismul penelistilor si al gastii pesediste a dlui Sirbu este revoltator: pensiile nelimitate de stat au fost asigurate, la naiba cu sarantocii. Sigur ca dreptatea mea nu ma incalzeste cu nimic: dnii Vosganian si Pacuraru continua sa fie ministri, dl Tariceanu este premier, iar eu - ca si altii de pe forumuri si bloguri - voi continua sa fiu Domnul Nimeni. Dincolo de amaraciunea ca am avut dreptate, fiindca tare as fi dorit ca Romania sa fie efectiv in stare sa ofere pensii mai mari, pe care pensionarii nostri chiar le merita pentru munca lor tilharita de bandele de guvernanti postdecembristi, primesc totusi un semnal pozitiv: dl Nastase afirma in interviul sau din Ziarul Financiar ca in problema pensiilor trebuia procedat altfel. Dincolo de tacerea – care mi-a sunat a incuviintare – cu care simpatizantii pesedisti de pe forumul JN mi-au intimpinat atunci postarile despre pensii, iata un prim semn, fie si acum, din partea unui pesedist om politic marcant cu care se pare ca intru in rezonanta pe acest subiect: nu este permis sa ne batem joc de pensionari, cu atit mai mult in scopuri electorale.

O IDEE A DLUI ADRIAN NASTASE: REINDUSTRIALIZAREA ROMANIEI.

            Cu citeva zile in urma, dl Nastase a scris pe blogul sau mai multe postari in care lanseaza o idee: reindustrializarea Romaniei.

O idee generoasa si fara indoiala oportuna actualei situatii a tarii. Mai bine de trei milioane de cetateni plecati sa munceasca in alte tari si carora trebuie sa li se creeze oportunitati de munca pentru a fi tentati sa se intoarca, o economie care, dupa prezentii guvernanti, duduie, dar care ‘duduie’ in special pe speculatiuni tunuri, tepe, fiindca produsele romanesti nu prea exista, cu productia industriala ajunsa chiar mai jos de zona tragicului, adica in zona comicului – doar citeva produse romanesti se mai fabrica in serii anuale de 100000 de bucati si peste, in timp ce in vestul Europei o firma care produce pina in 50000 de bucati dintr-un produs nu prea scump este considerata firma mica, nici macar mijlocie – in fata cu perspectiva de a plati o datorie externa de 50 miliarde dolari – din ce? – cu zeci de mii de absolventi anual cu studii tehnice, al caror singur gind este sa plece din tara, Romania pare ajunsa, din punct de vedere industrial, cu cutitul la os: industria noastra este sublima, cum scria nenea Iancu, dar incepe sa lipseasca cu desavirsire, iar in curind, tot conform lui nenea Iancu, nu vom mai avea nici un falit roman. In afara cadrului vizibil, s-ar putea sa existe si niste banuti ai unora, banuti facuti – cum altfel? – din furturi, tunuri, tepe si speculatii si pe care posesorii se gindesc sa-i puna la lucru si la produs, dar nu in orice conditii, din moment ce ar fi nevoie de o initiativa nationala, din moment ce respectivii nu se apuca pur si simplu sa construiasca fabrici in locul celor pe care le-au praduit si prapadit.

Subiectul este unul spinos, fiindca, departe de a provoca pe negindite un elan national, pune mai intii pe ginduri: de ce este necesara o reindustrializare? Romania a avut o industrie aproape completa: buna, rea, dar a avut-o si producea. Depasita? Sa ne uitam cu cita cerbicie se impotrivesc americanii tratatelor internationale de mediu. De ce? Mai trebuie sa si raspund? De veche ce le e o buna parte din industrie. Si atunci? Ei bine, nu putem sa nu legam aceasta necesitate fara sa enuntam ori sa anuntam esecul privatizarii drept o cauza a necesitatii reindustrializarii. Cu alte cuvinte, nu poti vorbi, din punct de vedere politic despre necesitatea reindustrializarii fara sa vorbesti despre esecul privatizarii. Sa nu ne invirtim ca pisica in jurul cozii: esecul privatizarii s-a datorat privatizarilor frauduloase, smecheresti, ilegale, contra comisioane. Schemele de privatizare au fost variatiuni pe aceeasi tema: punerea firmelor pe butuci pentru a fi vindute cit mai ieftin, iertarea de datorii, vinzarea pe mai nimic, urmata de vinzarea utilajelor si materiilor prime, taierea si vinzarea la fier vechi, punerea cladirilor in regim de inchirieri de spatii, vinzarea terenurilor in specula imobiliara. Asa-zisa pastrare a domeniilor de activitate a fost facuta prin mentinerea unor grupuscule de salariati. In concluzie, privatizarea industriei a fost o actiune de imbogatire a prietenilor politici si de proprie comisionare. In cazul marilor firme industriale, s-a vorbit de firme capusa carora investitorii straini le-au suprimat activitatea si ponoasele aduse, numai ca suprimarea firmelor capusa nu este o chestiune de cetatenie, o puteau face si managerii romani, doar ca au avut indicatii si interes sa nu o faca. Deci o alta concluzie, statul si-a neglijat proprietatile, asta ca sa ma exprim frumos. De aici se degaja mai multe chestiuni: pedepsele pentru incalcarea contractelor de privatizare, recuperarea daunelor produse prin distrugerea firmelor industriale, responsabilitatea fostilor functionari de stat, inclusiv ministri si sefi de guverne care trebuiau sa aiba grija de proprietatile statului. Iar PSD si ancestorii lui (FSN, PDSR,…) au guvernat trei sferturi din perioada de dupa 1989. Imagistic vorbind, un domn Nastase propunind reindustrializarea echivaleaza cu un domn Basescu propunind reconstructia flotei. In mod automat, aceste subiecte se vor degaja in disputa politica legata de reindustrializare. Ca generator al ideii, nu ma indoiesc ca dl Nastase are si raspunsuri la aceste chestiuni. Care or fi ele?

Sa trecem peste asta si sa vedem in viitor. Reindustrializarea s-ar putea face in mai multe moduri: prin program national de stat, prin program national in parteneriat public – privat, prin program national privat sub controlul si coordonarea statului (vezi rolul jucat de ministerul japonez al industriei in Japonia postbelica), prin program national privat cu ajutorul statului (ajutor legislativ), prin program national privat cu colaborarea statului, prin program, nu neaparat national, privat pe unele directii semnalate de stat, ori prin simpla calare pe unele oportunitati industriale aparute. Ar mai putea fi si alte formule. Chiar daca privim spre viitor, trecutul inca nu ne lasa in pace: daca discutam despre un program national de stat, atunci putem crede ca vom construi din bani publici o noua industrie care apoi sa fie privatizata in aceleasi conditii si cu aceleasi rezultate ca in trecut (adica: nu mai e nimic de privatizat? Nu-i nimic, facem alta industrie.). Apare deci problema credibilitatii fortei politice sub conducerea careia s-ar face reindustrializarea, cu subproblema daca este moral ca tot pesedeul sa se ocupe de reindustrializare. Daca ne gindim la un program de industrializare sub investitii private, intr-o formula oarecare de cooperare cu statul, apar alte intrebari. Oamenii care au astazi capacitate investitionala sunt cunoscuti, iar modul in care si-au facut averile este unul destul de dubios. Si-or fi schimbat unii naravul? Vom avea de-a face cu alte tunuri trase de devenitii industriasi? Sa ne mai amintim un lucru: Romania avea fabrici care puteau produce fabrici. Erau si o sursa de ocupare a fortei de munca. Acum nu mai avem, va trebui sa importam.

Bun, sa zicem ca trecem si peste asta. Ce vom produce si cu ce strategie? Avem ceea ce se cere de 18 ani, adica niste studii strategice privind directionarea industriei ori de-abia acum ar urma sa le facem, desigur, angajind fonduri in asta? Ce strategie de productie adoptam? Ne orientam spre a continua ceea ce s-a mai incercat dupa 1990, adica produse ieftine, care sa se vinda singure, concurind produsele chinezesti, ori produse cu valoare adaugata mare, incorporind inteligenta si tehnologie, adica avind un foarte bun raport performanta/pret? Cum ne explicam faptul ca multe dintre produsele romanesti – piinea de exemplu – sunt mai scumpe ca in UE, desi salariile la noi sunt de 10 ori mai mici? Nu vom intra cu noua industrie in acelasi cerc vicios al costurilor? Si nu este ultima intrebare: suntem pregatiti sa vindem ceea ce aceasta industrializare va produce? Avem intr-adevar marketing si vinzari performante? Toata lumea il huleste pe dl Vacaroiu pentru productia pe stoc, dar ar trebui huliti cei care trebuiau sa vinda produsele respective.

Este mai mult ca sigur ca o reindustrializare va trebui sa facem: trebuie sa producem ceva ca sa traim, nu mai putem continua asa. Suntem insa pregatiti ca tara sa facem asta fara riscul unor noi afaceri oneroase si, in ultima instanta, abuzind de banii cetatenilor? Si cum facem? Pornim inainte in mod festivist, fluturind drapele si taind panglici? Pornim cucerind pe tacute obiectiv cu obiectiv? Pare ca dincolo de ideea dlui Nastase nu ar mai fi nimic. Nu, este totusi aceasta idee. Un prim reper. Un punct de pornire.

TOT LOPATA, SARACA!

            Pe fondul linistii politice de inceput de an, media s-a aruncat flaminda pe subiectul inzapezirii Romaniei. In mai toate cazurile pe buna dreptate, autoritatile ori mai bine zis firmele cistigatoare ale contractelor de deszapezire fiind prinse descoperite din nou; totusi, am auzit la radio si raspunsuri corecte si de bun simt ale unor notabilitati locale, la intrebari ale reporterilor care le tinteau jugulara si care doreau incriminari cu orice pret. Va trebui sa gasim cumva un punct de echilibru intre dorinta cetatenilor de a vedea o deszapezire instantanee si timpul necesar reusitei deszapezirii la vreme de ninsoare si viscol. Si autoritatile sunt delasatoare, dar si cu natura este greu de luptat. Vad ca media doreste acum sa demonstreze ca, in timp ce Capitala se lupta cu zapada, dl Videanu era la o actiune de deznisipare in Dubai. Poate ca, daca tot am avut un Bratianu poreclit Vizirul, atunci dl Videanu se straduieste sa obtina porecla de Emirul. Nu are decit - si asa cu el e ca si cum ai fi singur. Pe blogul sau, dl Iliescu se intreaba daca nu cumva ar fi mai bine ca o serie de activitati cum ar fi deszapezirea sa fie incredintate unor firme municipale publice, in scopul cresterii eficientei. O idee de studiat.

            Asa incit, cu sau fara zgomotul mediatic, pina la urma tot bucuresteanul cu lopata a ramas baza iesirii Capitalei de sub zapada, in lupta sa nu doar cu alba nea, ci si cu buldozerele impingind inapoi pe trotuare zapada aruncata de cetateni pe strazi, in tenacele lor straduinte de a degaja masinile si trotuarele.

            Ah, lopata, aceasta unealta care insoteste credincioasa omul inca din preistorie, poate dinainte de descoperirea focului si rotii. In contemporaneitate, dupa Bumbesti-Livezeni, Canal si muncile patriotice, unealta noastra credincioasa si in mileniul III, tool-ul iernii 2008, inca trendy si pentru bucuresteni. Asta fiindca municipalitatii si, in general guvernantilor romani nationali si locali, nu le-a trecut prin cap minuscula idee de a oferi contra cost si poporului zeama minune care topeste zapada, ceea ce ar fi permis o deszapezire cu mai putin efort si fara jocul saptaminii, ia zapada na zapada. Aceasta zeama este pastrata cu grija, ca un pretios elixir, numai spre utilizarea vrajitorilor din cisternele invingatoare in licitatii, nu cumva sa ajunga in mod riscant pe miinile cetatenilor. Ce sa lase dl Videanu cu limba de nisip, la plecarea ori neplecarea in Dubai, o recomandare publica spre pravaliasi sa comercializeze substanta cu pricina? Municipalitatea noastra nu s-a gindit ca in Capitala sunt numerosi oameni in virsta pentru care o lopata a devenit mai degraba ceva in care sa te sprijini decit leacul universal in deszapezire. Probabil ca alesii nostri locali doresc sa intemeieze workoterapia, vindecarea prin munca – la lopata – in frig, imaginindu-si ca toti bucurestenii tre’sa fi facut armata la diribau, acolo unde santinela striga ‘stai ca te lopatez!’. Hei, Adrieouane, asteptam ca zeama minune sa devina accesibila si publicului!