La vreme de iarna, lincezeste si frontul politic: cu gindul la caltabosi – nici o aluzie – porc, sarmale, tuica, somon, whisky ori whiskey – pentru cunoscatorii cu dare de mina – la vinul de buturuga ori la aleasa sampanie frantuzeasca, politicienii nostri nu mai duc decit lupte locale, pentru optimizarea pozitiilor in vederea ofensivelor de primavara. Iata, dra Lia Olguta Vasilescu s-a inscris azi in PSD, parasind oastea tribunului care pare a nu mai fi capabil sa asigure suficienta reprezentativitate. Nationalism – nationalism, dar parlamentar, ce mama naibii, doar nu vreti sa fie combatut iredentismul maghiar din alte locuri decit Casa Poporului, altfel redescoperim drapelul rosu, inrosit de singele muncitorilor de la Ferrari, daca ar fi sa ne luam dupa tricoul si ecusonul dlui Corlateanu, drapel purtat de dl Geoana – Opere Complete, ca tot au inceput adolescentii sa strige, prin troleibuze, Traiasca Ceausescu. Totusi o despartire fara scandal, pe care se pare ca dl CVT o priveste ca pe un fel de transfer meritat al unui jucator care si-a facut datoria fata de club. Onorabil, intr-un fel si cu totul diferit de plecarea dnei Buruiana, care s-a lasat cu poale puse-n cap. Pozitia este ocupata imediat de compania Dolce, care a lansat instantaneu pachetul Hungarian, gratis pina la sfirsitul lui februarie.
Dl Ioan Rus pare a-si dori un Craciun frust, primar, in care sa redescopere micile bucurii ale vietii si placerile simple si sanatoase, cum ar fi aceea de a fi din nou membru de rind al PSD. In plus, va face si niste economii rezultate din diminuarea corespunzatoare a cotizatiei si isi va permite astfel citeva marunte cadouri de sarbatori pentru nepotei. Si mai bine ar fi pentru dumnealui sa se transfere intr-o organizatie de la tara, departe de poluare si aglomeratia urbana, acolo unde aerul e curat, apa cristalina si hrana ecologica, premise de viata lunga, lipsita de griji, cu obrajii rumeni si potenta revigorata – asa anunta o stire de ziar – daca desigur nu esti bagat la puscarie intre timp. Mi se pare mie insa ca dl Rus s-a asezat cu carnetul de partid la o intersectie de drumuri : ce o trece mai curind pe acolo, sareta dlui Geoana ori autobuzul PD-L ?
Dl Orban-Quattro a dus si el o lupta locala cu volanul, repliindu-se cu masina intr-un Matiz si se pare ca si intr-o tinara pieton. Acuma ca un Audi A6 e o masina dotata cu toate sistemele antiderapare si de mentinere a traiectoriei si ca nu se poate comporta zanatec decit daca ori esti prea beat ori faci o manevra brusca de evitare – a cui evitare oare ? – asta o stie toata lumea, dar te poti pune cu comportamentul de simplu cetatean al dlui Orban care – nu-i asa – ba sta trei ore asteptind politia, ba o tuleste de acolo asa cum crede el ca face orice roman ? Si vedem cam ce crede dl Orban despre noi, ca noi, romanii obisnuiti practicam cu placere sportul de a lovi masinile altora, dupa care ne ascundem de politie. Acuma nici noi nu il putem judeca pe dl Orban cu orice masura, el e un artist, un trubadur cu sufletul sensibil, un balerin pe mese si un chitarist. Ca urmare, trebuie sa-l intelegem ca ne-a lasat cu drumurile fara licitatii de dezapezire ca sa-si poata termina el turneul de concerte. Si nici pomeneala sa fie demis de dl Tariceanu care, ca vinzator de automobile, cred ca apreciaza in mod deosebit contributia dlui Orban la sporirea vinzarilor de masini noi : sa indoi patru masini in patru ani nu-i de colo, unde pune mina dl Orban prospera fabricantii de automobile. Ca si-o trag 25 de ciumeti zilnic pe Bucuresti-Pitesti ce conteaza ? Sa fie primit – si ei vor trebui sa-si cumpere alte masini si poate ca-si vor cumpara Citroen, mai stii ? Ei, doar lupte locale si replieri de iarna.
LUPTE LOCALE SI REPLIERI DE IARNA
The URI to TrackBack this entry is: http://instalatorul.wordpress.com/2007/12/19/lupte-locale-si-replieri-de-iarna/trackback/